România are cel mai rapid Internet din Uniunea Europeană, dar este în acelaşi timp un adevărat rai al hackerilor, întrucât securitatea cibernetică nu este aproape deloc dezvoltată. Într-un raport al Organizaţiei de specialitate Strategikon se arată că guvernul ar trebui să adopte cât mai curând posibil o strategie naţională de securitate în domeniul informatic, respectând libertăţile civile şi dreptul la viaţă privată.
Corneliu Vişoianu, vicepreşedintele organizaţiei: „Ar trebui să existe un proces clar de educaţie, pentru că este nevoie, deopotrivă mass media, dar şi decidenţii şi societatea în ansamblul ei, să intre în acest proces de a înţelege, pentru a putea vorbi acelaşi lucru, pentru a avea un limbaj comun. În mod evident, o dată ce aceste lucruri sunt înţelese, ne-am propus să fie declanşat un proces de armonizare, pentru că părţile trebuie să se înţeleagă atât în ceea ce priveşte viziunea, cât şi în ceea ce priveşte diversele culturi, fie repede să fie toate racordate la sistemul de valori care trebuie să fie unic şi comun”.
Numărul atacurilor informatice asupra autorităţilor publice a crescut anul trecut, cele mai întâlnite incidente fiind legate de compromiterea site-urilor vulnerabile şi neactualizate, conform Centrului Naţional specializat în răspunsuri la atacurile cibernetice – precizează reporterul Alis Georgescu.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 iulie)