Uniunea Naţională pentru Progresul României şi Partidul Mişcarea Populară au decis să fuzioneze, astăzi, cu unanimitate de voturi. Noua formaţiune politică se numeşte Partidul Mişcarea Populară şi a păstrat imnul şi sigla PMP. Mugur Mihăiţă are mai multe detalii.
Reporter: Fostul lider al UNPR, Valeriu Steriu, a declarat că fuziunea cu PMP se bazează pe încrederea reciprocă dintre cele două partide.
Valeriu Steriu: Această fuziune se face în termeni respectuoşi şi corecţi, 1 la 1. Vom da aproape 100 de parlamentari în toamnă şi ne vom putea ţine cuvântul în faţa românilor, de a face o politică naţională adevărată.
Reporter: Preşedintele noului partid, Traian Băsescu, spune că, prin fuziune, PMP devine al treilea pol politic al României. Va avea un grup parlamentar propriu, iar la alegerile din toamnă noua formaţiune va avea reprezentanţi în toate secţiile de votare.
Traian Băsescu: În urma deciziilor noastre de astăzi, apare o a treia forţă politică, consistentă în teritoriu şi care are perspectiva obţinerii unui scor foarte bun în alegerile legislative.
Reporter: Traian Băsescu a mai declarat că Partidul Mişcarea Populară va milita pentru unirea cu Republica Moldova, iar în parlament va promova proiecte legislative referitoare la sănătate, educaţie, apărare şi natalitate.