Realizator: La telefon este domnul Robert Schwartz. Bună seara.
Robert Schwartz: Bună seara.
Realizator: Spuneam ceva mai devreme că autorităţile germane au avertizat în legătură cu pericolul unor noi atacuri, după atacul din tren. Aunci tânărul refugiat de doar 17 ani ataca cu toporul mai multe persoane. Aţi simţit că s-a schimbat ceva după momentul acela în Germania?
Robert Schwartz: Avertismenele sunt mai vechi, n-au venit doar după acel atac din trenul din zona Würzburg. Se simte o oarecare teamă, nu este foarte vizibilă, nu putem vorbi despre isterizarea germanilor, dar se simte o reţinere, se simte o precauţie, oamenii vorbesc foarte mult despre aceste atacuri care iată se înmulţesc în Europa. Este o nesiguranţă pe care o pot simţi nu doar ca jurnalist, ci ca om simplu pe stradă. Oamenii, repet, discută mult mai mult despre asemenea atacuri ca înainte.
Realizator: Care este atmosfera acolo, apropo de informaţiile.., informaţii puţine oficiale care vin? Abia acum primim informaţii că poliţia spune că sunt mulţi morţi, fără a preciza numărul?
Robert Schwartz: Poliţia da, poliţia nu are încă niciun număr de victime, poliţia este extrem de precaută, nu există deocamdată niciun comunicat oficial. Televiziunile germane de ştiri transmis din zonă. Presa locală vorbeşte chiar despre 15 morţi, în timp ce o altă televiziune de ştiri despre 10 morţi. Deci, deocamdată, situaţia este din punct de vedere al informaţiilor destul de confuză şi instabilă şi aşteptăm primul comunicat oficial al poliţiei. Ceea ce ştim sau credem că ştim, este vorba despre o singură persoană care ar fi lansat acest atac la centrul comercial Olympia din Munchen.
Realizator: Personal, domnule Robert Schwartz, vă simţiţi în siguranţă în Germania?
Robert Schwartz: Ar trebui să mint dacă v-aş spune că nu mă simt în siguranţă, evident, dar nu poate fi exclus, aşa cum a spus-o şi ministrul german de interne, de Maiziere, cum spun şi cei de la poliţie, nu mai poate fi exclus niciun stat european de asemenea atacuri. De la 11 /septembrie/ încoace lumea democrată trăieşte totuşi cu acest pericol şi ar trebui să fim noi poate mult prea superficial să nu ne gândim totuşi că pericolul există, dar, evident, eu mă simt în siguranţă.
Realizator: Până la această oră a ieşit vreun oficial să facă declaraţii pe vreo televiziune germană sau în presa germană?
Robert Schwartz: Nu, nu. Nu există niciun comunicat oficial, sunt foarte multe echipaje de poliţie în zona centrului comercial Olympia din Munchen, aşteptăm o primă luare de poziţie oficială din partea poliţiei bavareze şi după aceea, evident, să vedem care sunt concluziile trase de ministrul de interne de Maiziere.
Realizator: Mulţumesc foarte mult, domnule Robert Schwartz.
DIGI 24 – 22 iulie