Noi detalii privind incidentul armat din Munchen

La un centru comercial din oraşul german Munchen au fost trase focuri de armă. Poliţia a evacuat oamenii din centrul comercial Olympia din nord-vestul oraşului. Tocmai am primit acest raport de la Damien McGuiness: „O operaţiune majoră a poliţiei are loc în prezent. Maşinile poliţiei şi ambulanţele au înconjurat centrul comercial şi poliţiştii au izolat zona. Un ofiţer din poliţia bavareză a confirmat pentru BBC că s-au tras focuri de armă şi că au primit apeluri telefonice privind oameni răniţi. Presa germană relatează, citând surse din poliţie, că există răniţi şi un număr de oameni au fost ucişi. De la recentele atacuri teroriste din Franţa vecină există o nervozitate în Germania legată de teama că ceva similar s-ar putea întâmpla şi aici”. Poliţia afirmă că cel puţin o persoană a fost ucisă.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 iulie