Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat vineri că Statele Unite nu au nevoie de câţiva ani pentru a-l extrăda pe clericul musulman Fethullah Gulen, acuzat de organizarea loviturii de stat. Washingtonul a declarat că Ankara trebuie mai întâi să furnizeze dovezi clare ale implicării lui Fethullah Gulen în tentativa de destituire a guvernului, iar autorităţile legale au declarat că procesul de extrădare ar putea dura câţiva ani. Gulen a condamnat evenimentul de la data de 15 iulie şi a negat orice implicare. „Dacă vreţi să prelungiţi procesul de extrădare al lui Gulen, acesta poate dura ani, însă, dacă sunteţi decişi, acesta poate fi încheiat rapid”, a declarat Cavusoglu, care a adăugat că Statele Unite au propus constituirea unei comisii care va dezbate problema extrădării lui Gulen, iar Turcia este pregătită să participe. Ministrul de externe a solicitat, de asemenea, Atenei să deporteze soldaţii turci implicaţi în tentativa de lovitură de stat, care s-au refugiat în Grecia după eşecul înregistrat în încercarea de înlăturare a guvernului.
(REUTERS – 22 iulie, ora 12:00)