Staţia de metro Golders Green din Londra a fost redeschisă publicului, la scurt timp după ce a fost închisă din cauza unei alerte potrivit căreia în apropierea staţiei se află un autoturism abandonat. Autorităţile britanice au declarat că poliţia a cercetat automobilul, parcat lângă staţia de metrou situată în inima comunităţii evreieşti din Londra. „S-au făcut verificări şi s-a constatat că nu prezintă nici un pericol, drept pentru care staţia s-a redeschis traficului”, a declarat un poliţist britanic pe contul său de Twitter.
REUTERS – 25 iulie