Casa Binder din Sebeş iese în evidenţă prin trei basoreliefuri neobişnuite pentru această zonă: ele reprezintă oraşul Cairo, Sfinxul şi Piramidele, ruinele templului lui Isis din Insula Philae de lângă Assuan şi o caravană în deşert, în mijlocul căreia se află un explorator.
Temerarul reprezentat pe frontispiciul casei este Franz Binder, spirit ce poate fi oricând aşezat printre marii exploratori ai lumii. Pentru vremurile sale, a avut un destin de-a dreptul incredibil. Istoria ilustrei sale familii, cea a farmaciştilor Mauksch, este legată de întemeierea multor farmacii din Transilvania, dintre care una a devenit astăzi Muzeului Farmaciei de la Cluj.
Franz Binder s-a născut în anul 1824, în oraşul Sebeş. Iniţial şi el a dorit să devină farmacist, în buna tradiţie a familiei sale şi a locuit o perioadă la Ploieşti. S-a pregătit pentru meseria de farmacist, dar la 25 de ani a pornit în căutarea aventurii. Îl îndemna la drum dorinţa de a-şi regăsi fratele vitreg, Samuel Mauksch, angajat în serviciul militar egiptean, căruia i se pierduse urma. Binder a pornit mai intâi spre Constantinopol, iar de acolo spre Bagdad, prin Alep, călare pe un catâr, în cautarea fratelui.
Drumul său şi peripeţiile prin care a trecut este consemnat atât de dr. E. Kurt Binder, un nepot de-al său, în broşura „Călătoriile şi aventurile unui sas din Transilvania” (1930), cât şi de Franz Remmel, în cartea „Călătorind peste şapte mări” (1984), bazându-se pe jurnalul de călătorie al lui Binder. După cum afirmă Remmel, Binder a construit cu mâna sa o plută, cu care a navigat în jos, pe Tigru, spre Bagdad.
Nereuşind să dea de urma fratelui său vitreg, Binder se întoarce la Alep cu caravana, iar de acolo se îndreaptă spre Cairo. În anul 1850, ajunge în capitala Egiptului, dar nereuşind să găsească un post de farmacist, va lucra ca tăietor de furnir, cofetar sau fabricant de bere.
Animat de dorul de a călători, el se angajează conducător de caravane la o companie comercială şi efectuează opt călătorii între Cairo şi Khartoum, capitala Sudanului, de obicei însoţind caravanele misiunii catolice austriece.
Prima călătorie a început-o la 27 septembrie 1852, încărcând „mărgele veneţiene, ţesături colorate de Nanking, fesuri roz şi destule lazi cu mărfuri”, după cum scria Binder în jurnalul său. Ajuns la Khartoum, la izvoarele Nilului, el nu a putut să încheie afacerea cu negustorul cu care negociase anterior. A stat trei luni la Khartoum, şi-a vândut toată marfa, cumpărând în schimb fildeş şi gumă arabică. Se reîntoarce la Cairo, călătorind cu vaporul pe Nil şi traversând deşertul nubian, cu 17 cămile. Ajuns în capitala Egiptului, îşi vinde marfa şi reuşeşte să adune o mică avere.
Având experienţa primei călătorii, el s-a pregătit mai bine pentru cea de-a doua, transportând spre Khartoum rom, baticuri colorate, ciorapi, oglinzi şi mătase, cu ajutorul unei caravane formate din 400 de cămile. După cum povesteşte Rommel, Binder a cumpărat din Sudan „doi lei adulţi, doi gheparzi cu pete frumoase, o pisică de mosc şi mai multe antilope, cu care a făcut drumul înapoi prin deşertul nubian, punând câte o cuşcă între două cămile, legată de şei”. El a vândut aceste animale la Cairo.
Au urmat alte călătorii, până în 1855. Binder şi-a construit o casă în stil european la Khartoum, iar în 1857 a devenit consul imperial austriac în oraş.
În 1858 visa să revină acasă, în Transilvania. Însă întoarcerea a fost amânată cu câţiva ani, fiindcă i-a murit un prieten căruia îi promisese că va avea grijă de proprietăţile sale din regiunea Nilului Alb. Aşa a început o altă aventură, în 1860, spre Nilul Alb, iar Binder a ajuns în locuri unde niciun alt european nu fusese.
A făcut numeroase expediţii, întâlnind triburi şi observându-le obiceiurile: „Sillukii umblă goi, cu corpurile acoperite de cenuşă”, iar „cei din Njam-Njam îşi ascut caninii, fiind carnivori sau chiar canibali”. În timpul acestor călătorii, a colecţionat obiecte etnografice, dar şi plante, pe care apoi le-a oferit spre studiu.
A semnalat chiar şi o specie de maimuţă uriaşă, o gorilă, pe care cercetătorii au descoperit-o oficial abia în 1903. „Am trecut prin multe lucruri pe care, înaintea mea, aproape niciun european nu le trăise. Pentru mulţi negri eu eram întruchiparea primei cunoştinţe cu un alb”, scria Binder.
Din călătoriile sale, el s-a întors cu o bogată colecţie de arme, podoabe, instrumente muzicale, obiecte casnice, aduse din zonele pe care le-a vizitat în călătoriile sale, fie urmând caravane prin Asia Mică, fie conducând el însuşi expediţii comerciale în Africa Centrală şi cumpărându-le de la băştinaşi sau fiindu-i dăruite de şefii unor triburi de pe Valea Nilului.
În 1861, după ce a împăcat două triburi, a revenit la Khartoum. Într-o călătorie la Cairo şi-a regăsit fratele vitreg, pe care nu-l văzuse de 22 de ani. Împreună au revenit la Viena, unde împăratul Franz Iosef l-a decorat cu Crucea Coroanei, ca “reprezentant al monarhiei în locuri periculoase şi greu accesibile”.
Ajuns în 1862 acasă, la Sebeş, a ţinut prelegeri despre călătoriile sale, purtând haine arăbeşti şi fiind însoţit de servitorul sau negru, Druis Abdallah. A donat Sibiului colecţia de obiecte etnografice, care este cea mai veche de acest fel din Europa şi încă este studiată de cercetători din toată lumea.
După cum apreciază W.Hirschberg de la Völkerkunde Museum din Viena, „este, fără îndoială, cea mai veche colecţie închisă din regiunea superioară a Nilului pe care o cunoaştem azi”. Colecţia donată de el era compusă din plante, animale împăiate, roci şi numeroase obiecte etnografice.
Ultimii ani din viaţă şi-i petrece în apropierea Sebeşului, pe moşia sa din Vurpăr (germ. Burgberg, magh. Borberek ), unde cultivă diverse plante şi copaci exotici. Liniştea locului îl face să-şi clădească mormântul încă din viaţă, pe colina din spatele casei. Avea să se stingă din viaţă, prematur, în aprilie 1875, lăsând pe piatra funerară următorul înscris:
“Am văzut mormântul Mântuitorului, Nilul şi multe miracole până la Karthoum. Acolo hărnicia mi-a adus noroc mult, dar dorul de ţară m-a purtat înapoi. Aici am găsit odihna sufletească, nevasta, casa şi acest mormânt.”
În anul 1993, în municipiul Sibiu, a fost inaugurat Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”, primul şi unicul muzeu de etnografie extra-europeană din România. Clădirea în care funcţionează muzeul este o clădire monument istoric, construită în stil neogotic în perioada 1865-1867, inţial ca sediu al Asociaţiei Micilor Meseriaşi şi având, de-a lungul timpului, diverse destinaţii.
Muzeul găzduieşte expoziţia permanentă: „Din cultura şi arta popoarelor lumii”, precum şi expoziţii temporare cu titlul: „Din creaţia artizanală a popoarelor lumii”. La ora actuală, muzeul are 3.000 de exponate din nordul Africii şi izvoarele Nilului, China, Japonia, Oceania, Asia Mică, Brazilia, Laponia sau Australia.
Toate onorurile de care a avut parte vreodată exploratorul se opresc aici. Piatra funerară de pe moşia de la Vurpăr, care odinioară pecetluia odihna familiei Binder, e demult dată la o parte. Cripta a fost vandalizată şi sicriele profanate, în căutarea unor comori lumeşti. Osemintele zac astăzi la vedere, amestecate în praf, ciment şi gunoaie, aşteptând ca cineva să le rânduiască, să le dăruiască liniştea şi respectul cuvenit.
Surse documentare: www.sebesonline.ro, www.franzbinder.sibiu.ro, www.binder.muzeulastra.ro, www.webcultura.ro, www.evz.ro, ww.povestisasesti.com
Documentarea: Bianca Ioniţă
