Administraţia publică românească are nevoie de implicarea tinerilor pentru a realiza schimbări şi a îmbunătăţi felul în care funcţionează instituţiile statului, au susţinut ieri premierul Dacian Cioloş şi alţi membri ai cabinetului său, cu ocazia lansării oficiale a Programului de Internship al Guvernului. Potrivit reporterului nostru, Alin Şerbănescu, 200 de stagiari participă – timp de două luni – la programul Guvernului de practică administrativă în Ministere şi în alte instituţii publice. Dacian Cioloş a precizat că selecţia riguroasă şi concurenţa au adus în acest program tineri de foarte bună calitate, pe care i-a îndemnat să pună întrebări şi să fie curioşi.
Dacian Cioloş: Vă îndemn deci să aveţi un spirit critic şi să vă păstraţi librtatea specifică vârstei şi, sunt convins, specifică carcterului dumneavoastră, să vă păstraţi libertatea şi detaşarea şi obiectivitatea în aşa fel încât să priviţi lucrurile în adimistraţiile în care o să vă faceţi stagiul într-un mod cât mai critic, constructiv şi să împărtăşiţi observaţiile pe care le aveţi pentru că, chiar şi lucruri care pot să pară banale într-o primâ fază, pot să fie foarte utile pentru a schimba lucrurile în bine în administraţie.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 iulie