Programul „Casa Verde”, care pune accent pe eficienţa energetică a clădirilor, a fost relansat de Ministerul Mediului, care va aloca, în perioada următoare, 150 de milioane de lei pentru proiecte de acest gen. Pot beneficia de aceste fonduri persoane fizice, asociaţii de locatari, dar şi instituţii publice, cum ar fi şcoli sau spitale. Proiectul elaborat de autorităţi se află în dezbatere publică, în următoarele zece zile. Cu detalii despre noutăţile de anul acesta, reporterul Radio România Actualităţi, Florentina Varga:
Reporter: Florentina Varga – Ambele programe pot fi accesate alternativ – potrivit ministrului mediului. Prim programul „Casa Verde Plus” se va finanţa, în premieră în România, termosisteme din materiale ecologice, sisteme de acoperişuri verzi, sisteme de monitorizare şi eficientizarea consumului de energie şi sisteme de iluminat pe bază de led.
Cristiana Paşca Palmer, ministrul mediului: Suma maximă acordată unui beneficiar poate ajunge la 40 mii de lei. Când am stabilit această sumă, am luat în considerare un cost de 120 lei pe metru pătrat. Cheltuielile eligibile implică atât achiziţionarea de materiale, cât şi manoperă. Pentru o casă cu o amprentă de circa 90 metri pătraţi, să spunem, această sumă poate acoperi aproape integral costurile de termoizolare a faţadei şi acoperişului cu izolaţie de 15 centimetri. Banii pot fi utilizaţi, atât în cazul renovării unei clădiri existente, cât şi în cazul termoficării unei locuinţe care se construieşte nou.
Reporter: În 2011, au beneficiat de acest program circa 15 mii de beneficiari, din care aproximativ 2 mii îşi aşteaptă încă finanţarea – potrivit ministrului de resort.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 iulie