Sfântul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi ai Bisericii lui Hristos. Pomenit în data de 27 iulie, acest sfânt este adesea numit “doctor fără de arginţi”. Se bucură de o mare cinstire în Biserica Ortodoxă a Răsăritului, părticele din moaştele sale se găsesc şi în ţara noastră la Mânăstirile Hurezi, Agapia, Ciolanu, Negru-Vodă şi Neamţ. Sf. Pantelimon este sărbătorit şi ca un sfânt mijlocitor pe lângă Sfântul Ilie pentru ca acesta să fie mai îndurător cu oamenii pentru păcatele lor şi să-i apere de grindină şi de furtuni.
Sf. Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon s-a născut în cetatea Nicomidia din provincia romană Bitinia (Asia Mică, teritoriul actual al Turciei) în anul 284, dintr-un tată păgân şi o mamă creştină, primind numele de “Pantoleon”, adică “cel în toate puternic ca un leu”. Mama i-a insuflat de mic evlavia şi credinţa în Iisus Hristos, dar a murit când el era foarte tânăr. Tatăl său, ofiţer roman, l-a îndrumat spre studiul filosofiei şi al literaturii. Terminându-le strălucit, datorită inteligenţei şi seriozităţii sale a fost primit ca discipol al celui mai de seamă medic al vremii, Eufrosin, medicul personal al cezarului Maximian. De la acesta învăţă despre ştiinţa medicală a tămăduirii bolilor. A fost îndrăgit de împăratul Maximian (unul dintre cei patru tetrarhi care conduceau Imperiul Roman în acea perioadă) şi acesta îl dorea ca medic personal, dar Hristos l-a chemat pe tânărul medic în slujba Sa.
În urma marii persecuţii din Nicomidia, în anii 230 – 238, când din porunca împărătului Diocleţian au fost arşi de vii 20.000 de creştini, rămăsese un preot, devenit mai apoi Sfântul Ermolae, care slujea clandestin şi câţiva creştini.
Acesta îl vede pe tânărul medic, frumos şi curat cu sufletul şi cu trupul, şi-i vorbeşte îndelung despre marele tămăduitor Iisus Hristos şi despre multele lui vindecări. În sufletul curat şi luminat al lui Pantoleon încolţeşte credinţa de nezdruncinat în Iisus Hristos şi iubirea faţă de El. Aceasta îi sporeşte când prin rugăciunea sa către Domnul învie un copil mort în urma unei muşcături de viperă. Se botează şi primeşte numele de Pantelimon – care înseamnă „cel mult milostiv”.
De aici înainte întreaga sa viaţă şi-o va dedica predicării Evangheliei lui Hristos, vindecării şi mângâierii bolnavilor şi suferinzilor. Casa sa devine cabinet medical şi spital, unde se adunau mulţimi de bolnavi, săraci şi suferinzi pe care îi mângâia şi tămăduia prin cuvântul sfânt miluindu-i din propria sa avere. Tatăl său s-a supărat la început pentru acceptarea de către Sfântul Pantelimon a credinţei în Hristos, indignându-se de modul său de viaţă. Ca om se gândea la câştigul important care l-ar fi avut fiul său dacă ar primi bani pentru vindecările făcute, mai apoi însă a primit botezul, a sfârşit ca un bun creştin.
Vestea tămăduirilor făcute de Sfântul Pantelimon s-a răspândit în tot Imperiul Roman, mai ales că tânărul medic a tămăduit un orb, fost dregător împărătesc şi alţi câţiva bolnavi pe care dascălul său Eufrosin şi nici alţi medici nu reuşiseră să-i vindece.
La început a stârnit admiraţie printre dascălii şi foşti săi colegi, care credeau că „însuşi duhul lui Hipocrate” sălăşluieşte în tânărul Pantelimon. Mai apoi cuprinşi de invidie şi ură, au făcut plângere împotriva lui, către împăratul Maximian, denunţându-l că este creştin. Pantelimon cu nevinovăţia şi demnitatea-i recunoscute, nu a negat acest fapt, mărturisindpanteleimon1a cu mult curaj, adevărul luminos al Evangheliei lui Hristos, demascând în acelaşi timp mincinoasa şi înşelătoarea învăţătură idolatră pe care o practicau împăratul şi dregătorii lui. Cu multă iubire creştină a tratat un paralitic, vindecându-l prin credinţa şi harul său tămăduitor chiar în prezenţa împăratului. Plin de furie, tiranul împărat a poruncit să fie arestat supunându-l unor torturi inimaginabile, iar mai apoi momindu-l cu demnităţi şi onoruri împărăteşti spre a-l determina să-şi renege credinţa. Spre a-l descuraja au fost prinşi toţi creştinii din Nicomidia şi martirizaţi împreună cu preotul lor Sfântul Ermolae, duhovnicul Sfântului Pantelimon. Sfântul plin de har şi iubire dumnezeiască, a răbdat cu tărie torturile, Hristos vindecându-i rănile de fiecare dată.
Descurajaţi, soldaţii împărăteşti văzând că prin aceste minuni, care întăreau cuvintele sfântului în mărturisirea sa, mai mulţi se convertesc la credinţa în Hristos, i-au tăiat capul, într-o zi de 27 iulie, pe când avea doar 24-25 de ani.
Vindecările sale au continuat şi după moartea sa, arătând că este viu în ceruri, mare apărător creştinilor şi vindecător de boli celor ce i se roagă şi-l cheamă cu credinţă.
Se bucură de o mare cinstire în Biserica Ortodoxă a Răsăritului, părticele din moaştele sale se găsesc şi în ţara noastră la Mânăstirile Hurezi, Agapia, Ciolanu, Negru-Vodă şi Neamţ.
Capul său se găseşte la Marea Mânăstire din Sfântul Munte Athos, care îi poartă numele.
Surse: www.cuvantul-ortodox.ro
