Compania de transport aerian franco-olandeză Air France-KLM a declarat că previziunile pentru acest an sunt sumbre. Air France-KLM s-a alăturat altor companii aeriene şi a avertizat că cererea de călătorie a scăzut semnificativ din cauza atacurilor teroriste din Franţa şi din alte ţări ale Europei, precum şi din cauza incertitudinii generate de votul Marii Britanii pentru ieşirea din Uniunea Europeană. Potrivit cifrelor, vânzările şi veniturile companiei au scăzut cu 5,2% – 6,5 miliarde de euro – între lunile aprilie şi iunie. Air France-KLM a declarat că „persistă o presiune clară asupra Franţei ca destinaţie”, ţară ocolită în acest an de pasageri China şi Japonia. Reducerea preţului biletelor este o necesitate cu mult mai importantă decât economiile din facturile la combustibil, a mai spus compania franco-olandeză. Air France-KLM se confruntă cu din ce în ce mai multe greve ale personalului, iar două sindicate principale ale piloţilor au demarat deja o săptămână de greve, care va costa compania peste 40 de milioane de euro. Acţiunile sindicale au izbucnit pe fondul neînţelegerilor legate negocierile de reînnoire a Contractului Colectiv de Muncă. Noul director general al Air France-KLM, Jean-Marc Janaillac, a declarat că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a restabili canalul de încredere între management şi angajaţi. Săptămâna trecută, compania EasyJet a declarat că nu poate să fac o previziune a veniturilor companiei, iar compania germană Lufthansa a avertizat cu privire la profiturile sale. Companiile low-cost Ryanair şi Wizz Air şi-au menţinut, în schimb, ţintele estimate, dar au declarat că îşi vor reduce activitatea în Marea Britanie ieşirea din UE.
EURONEWS – 27 iulie