În 1955 Gavriil Burzo de înscria la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj, cu ajutorul unui preot pe care îl cunoştea, părintele Florea Mureşanu, care fusese profesor acolo. Cei doi se cunoscuseră cu cinci ani în urmă în lagărul de muncă forṭată, la Canalul Dunăre Marea Neagră unde lucraseră ca deṭinuṭi politici. Eliberat, părintele Mureşanu a ajuns preot la Suciu de Sus, iar în răgazul pe care l-a avut până la următoarea arestare, în 1953, a construit o mică mănăstire de lemn, cu două chilii, Mănăstirea Breaza. Cunoscut ca anticomunist, preotul Florea Mureşanu a fost arestat din nou în vara lui 1958 (avea să moară în închisoarea Aiud, trei ani mai târziu). Elevul lui, Gavriil Burzo a trimis atunci un memoriu Episcopiei din Cluj, cerând eliberarea părintelui Mureşanu, ceea ce a atras şi arestarea lui. Mănăstirea nu a avut nici ea o soartă mai bună: a ars complet, incendiată de comunişti în 1960.
După 1989 părintele Gavriil Burzo – ajuns de câṭiva ani preot în satul său natal Suciu de Sus – s-a preocupat de reînfiinṭarea Mănăstirii Breaza. I-a pus piatra de temelie la 22 septembrie 1990. Împlinea o datorie faṭă de mentorul său şi faṭă de creştinii din satul lui. Peste veacuri, atunci când istoria mănăstirii maramureşene se va transforma în legendă, ea va vorbi despre doi ctitori ai lăcaşului Domnului. Până atunci, să vedem ce ne povesteşte părintele Gavriil Burzo…
„Părintele Mureşanu Florea a fost dus la Canal, ca şi alţi intelectual de altfel şi când vedea că unul moare astăzi, altul mâine, a promis: „Doamne, dacă scap din iadul acesta, îţi construiesc un altar, o biserică sau o mânăstire!„ Aşa se face că, în toamna anului 1953, a fost numit preot ortodox în satul Suciul de Sus, pentru că în Cluj, unde a fost protopop şi profesor la academie, nu a avut dreptul să mai steie. După un an de zile, la poalele culmei Breaza găseşte un loc potrivit pentru a construi o mică mânăstire. Ţin minte predicile dânsului de atunci, cum spunea: „În locul celor 150 de biserici şi mânăstiri distruse în anul 1762 de către generalul Buccow din ordinul împărătesei Maria Tereza, construim şi noi măcar una!„ În 1954 a început construirea acestei mici mânăstiri din lemn, cu ajutorul bunilor săteni. Alăturat de această mânăstire s-au construit două chilii, două cămăruţe unde el slujea Sfânta Liturghie şi locuia. Îmi amintesc aici că avea un motiv bun să construiască mânăstirea, pentru că casa parohială a fost luată în mod abuziv de către autorităţile comuniste. Locuia pe la diferiţi credincioşi, până când s-a reuşit să se construiască mânăstirea de la Breaza.
Aş putea să vă spun că [părintele Florea] a fost protopop de Cluj, profesor la Academia teologică ortodoxă din Cluj-Napoca şi un om cu o autoritate deosebită. Şi aceşti oameni nu se bucurau [de încredere] în rândul comuniştilor. Această ascultare [a sătenilor faţă de preot] îi durea foarte mult şi pentru acest motiv părintele a fost dus la Canal. Mai mult, soţia dânsului, Eugenia, care a fost poetă, a fost dusă şi ea. Când a venit unul, a plecat celălalt, nici nu s-au văzut! Deci, era destul să fi intelectual de mare clasă şi erai dus, fără nici un motiv, fără nici un fel de judecată sau condamnare.
Eraţi copil aici, în sat, vă amintiţi un exemplu de ascultare a părintelui în pofida autorităţilor, să spunem?
Da, îmi amintesc… anume, podul din centrul comunei s-a deteriorat. Două, trei podele putrede au cedat, autorităţile au încercat în mai multe rânduri să convingă sătenii să repare acest pod. Nu au reuşit, au fost nevoite să ceară ajutorul preotului. Era la biserică când a zis: „Oameni buni, toţi meşterii din sat ne întâlnim duminică, după masă, ca în două-trei ore să terminăm. Aduceţi lemne, facem totul…„ S-au adunat peste cincizeci de oameni, care în două ore au făcut toată treaba! Această ascultare a credincioşilor către preot i-a durut foarte mult pe dumnealor [comuniştii]. Mai mult, în alt rând, era problema cu coletivizarea. Nu au reuşit să secere holdele, au apelat tot la preot. Când el a zis: „Oameni buni, mergem cu secera, vin şi eu şi facem treaba într-o după masă…„, ceea ce s-a şi făcut. Era un om deosebit!
În altă ordine de idei, dânsul pleca cu credincioşii la pelerinaje, mă refer la Mănăstirea Rohia, la Nicula, ba, mai mult, a dus credincioşii şi la mânăstirile din Moldova şi din Oltenia, cu bilet în circuit, cu trenul. Era foarte ieftin şi această faptă a părintelui a fost un cap de acuzare când [a fost arestat şi] ne-am întâlnit la proces. „De ce ai dus credincioşii la toate mânăstirile? În timp ce se făcea opera de colectivizare a agriculturii, dumneata adunai pe oameni la mânăstire!„, este unul din capetele lui de acuzare. Asculta lumea de dânsul… Dacă ar fi zis: „facem o groapă, aici, în mijlocul drumului„, aici se făcea! Se bucura de o autoritate deosebită acest preot vrednic! A avut de fapt şi pregătire: doctorat în teologie şi în filosofie, un om cu calităţi deosebite. A luat parte la cursuri la Strasbourg şi Berlin, a făcut studii universitare, a primit cursuri de acolo.
Să ne întoarcem la construirea mănăstirii. Rămăsesem cu povestirea înainte de hramul mânăstirii, înainte de sfinţirea ei…
Da, hramul a fost numit „Sfânta Treime„ în 1954, 55, 56, 57. A luat parte la hram părintele Mureşan cu credincioşii. În 1958, în 2 iunie au luat parte şi doi preoţi din vecini, părintele Micu Lungu din Breaza şi părintele Pop din Strâmbu-Chiuieşti, lucru pentru care au fost cercetaţi mai târziu, fiecare la timpul său. Ţin minte că era o mulţime de oameni, preotul s-a urcat pe masă şi a spus o înflăcărată predică. Nu am să uit niciodată cuvintele dânsului care spunea „În numele celor 150 de biserici distruse de generalul Buccow, construim şi noi una în numele Sfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh!„ Dar, după 11 zile preotul este arestat; Securitatea [locală], condusă de nişte pădurari, într-o noapte l-ua luat şi l-au dus pe Dealul Boierenilor, după ce i-au pus un sac de cărţi în spate…”
[Interviu de Mariana Conovici, 1997]
