Unul din pirotehniştii care au montat artificiile în Clubul Colectiv este audiat la Parchetul General. Marian Moise era în club în momentul izbucnirii incendiul şi a suferit arsuri grave, fiind tratat ulterior într-un spital din Belgia. El are calitatea de suspectat în dosarul desprins din cel în care au fost trimişi în judecată cei trei patroni ai Clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu. Potrivit procurorilor, Viorel Zaharia şi Marian Moise, pirotehnişti autorizaţi, nu au luat măsurile de prevenire a incendiului, deşi aveau pregătire de specialitate şi avizele necesare, dând dovadă de gravă neglijenţă.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 iulie)