Se împlinesc 110 ani de când angajaţii Serviciului de Ambulanţă din România se află în slujba pacienţilor. Înfiinţată în 1906, Ambulanţa de astăzi se confruntă atât cu lipsa de personal, cât şi de dotare tehnică. Cu toate acestea, intervenţiile sunt mult mai eficiente şi se ajunge mult mai repede la pacienţi decât în urmă cu câţiva ani. Cu 11.000 de angajaţi, Salvarea are un deficit de personal de aproape 42% la nivel naţional, iar în Bucureşti se lucrează cu jumătate din numărul de cadre sanitare necesare. Mai mult de jumătate din ambulanţe sunt uzate, fiind un real pericol pentru trafic – spune preşedintele Asociaţiei Serviciilor de Ambulanţă din România, doctorul Cristian Grasu. Ziua Naţională a Ambulanţei din România este marcată prin marşuri ale autosanitarelor din toată ţara – transmite redactorul Adriana Turea.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 iulie