Preşedintele rus şi membrii Consiliului rus de securitate au examinat aspecte privind situaţia umanitară din Siria

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a examinat, împreună cu membrii Consiliului rus de securitate, o serie de aspecte privind situaţia umanitară din Siria. Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a prezidat reuniunea membrilor Consiliului rus de securitate, care a avut loc duminică seară, la Sankt Petersburg – a anunţat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al şefului statului rus. În cadrul reuniunii au fost examinate aspecte privind situaţia umanitară din Siria, precum şi dezvoltarea infrastructurii turistice a Rusiei. „În cadrul întrevederii au mai fost examinate aspecte de pe agenda actualităţii internaţionale, în mod special participanţii la reuniune acordând o atenţie deosebită situaţiei umanitare din Siria. De asemenea, au fost examinate aspecte de pe agenda internă, din domeniile social şi economic, inclusiv a fost efectuat un schimb de opinii pe tema dezvoltării infrastructurii turistice a Rusiei, având în vedere creşterea cererii pentru turismul intern din Rusia” – a mai declarat Peskov, citat de Agenţia de presă RIA NOVOSTI.

(www.russian.rt.com – 1 august)