București, 2 august 2016 – Centrul Național al Dansului București (CNDB) găzduiește începând din această lună o serie de patru workshop-uri susținute de practicieni de top de la catedrele de dans din orașe precum Berlin, Viena, Stockholm și Copenhaga, printre altele.
Aceste workshop-uri li se adresează reprezentanților noii genera ţ ii de coregrafi ş i dansatori ai scenei române ş ti și răspund dorințelor comunicate de aceștia într-o serie de întâlniri organizate de CNDB la începutul anului 2016.
Primul atelier din mandatul curatorial al Mădălinei Dan a avut loc deja între 13 și 18 iunie și a fost susținut de Siegmar Zacharias, profesoară în cadrul programului de master de la HZT (Inter-University Centre for Dance) Berlin, dar și la DOCH Stockholm și DasArts Amsterdam.
Următorul este cel susținut de Jan Burkhardt între 16 și 20 august, intitulat „Fundamentele mișcării și percepției în dansul contemporan”. Jan Burkhardt este un dansator, coregraf și muzician care predă, performează și antrenează la nivel internațional în diferite contexte artistice și pedagogice (printre ele se numără catedrele de dans din Berlin, Köln, Stockholm și Copenhaga). El este specializat în metodele Laban și Bartenieff și explorează de mulți ani Contact Improvisation, Body-Mind Centering (BMC), tehnici de dans contemporan și abordări improvizaționale.
Martina Ruhsam va susține lecture-ul „Peformativitate postumanistă” pe 12 septembrie, la care intrarea este liberă, apoi va continua cu workshop-ul „Rețeaua”, între 13 și 16 septembrie. Martina Ruhsam este o coregrafă, performeră și autoare care a publicat esee în mai multe periodice dedicate artelor performative și a ținut prelegeri despre coregrafie contemporană, performance și chestiunile socio-politice și filozofice înrudite în mai multe țări de pe glob. De asemenea, ea a predat la Maska’s Seminar for Performing Arts din Ljubljana și la HZT Berlin.
În aceeași lună, între 19 și 23 septembrie, va mai avea loc workshop-ul „Spațiu și imaginație – Dezvoltarea abilităților pentru dans și compoziție”, susținut de Bettina Neuhaus. Ea este o dansatoare, regizoare și cercetătoare care lucrează în Amsterdam și activează în domeniul performance-ului la nivel internațional de peste 25 de ani, Bettina Neuhaus predă metodele Skinner Releasing și Instant Composition în mod extensiv la mari academii, festivaluri și studiouri din Europa și America de Sud. De asemenea, practica Ki – cu abordarea sa de energie, forță concentrată și relația spațială a corpului în mișcare – este un aspect esențial al practicii ei.
Ultimul workshop din această serie, intitulat „Care este discursul tău?”, va fi susținut de Constanze Schellow între 7 și 9 octombrie și va fi însoțit de un lecture pe același subiect, programat pe 9 octombrie, la care accesul va fi liber. Contanze Schellow e o teoreticiană, dramaturgă și autoare din zona dansului și a performance-ului. Între 2014 și 2016, ea a fost profesor invitat la catedra de Studiu aplicat al dansului și Teoria performance-ului de la HZT Berlin și predă în instituții academice precum Institute for Media and Theatre din Hildesheim, Free University Berlin și Institute for Theatre Studies Berne din Elveția, dar și în contexte artistice ca Tanzquartier Vienna și Dansens Hus Copenhagen.
Toate workshop-urile vor fi susținute în limba engleză, iar selecția participanților se va face doar pe bază de CV în aceeași limbă, la adresa cursuri@cndb.ro. Taxa de participare la fiecare dintre ele este 100 de lei.
Seria de ateliere pentru profesioniști reprezintă una dintre cele trei direcții principale ale programului curatorial al Mădălinei Dan. A doua este festivalul SODA, care include lucrări realizate în programul de Master of Arts Solo/Dance/Authorship din cadrul Inter-University Centre for Dance Berlin (HZT) și Universitatea de Arte, Berlin (UdK) și va avea loc între 1 și 11 septembrie.
A treia, în ordine cronologică, este reactualizarea proiectului Amprenta, în cadrul căruia vor fi prezentate la CNDB cele mai recente lucrări ale Mădălinei Dan, în luna noiembrie.
„Programul cu care am fost invitată de CNDB se concentrează pe ultimii doi ani petrecuți în contextul academic și artistic de la Berlin, unde am studiat în cadrul unui masterat (SODA, n.r.)”, declară Mădălina Dan. „La București voi prezenta cele mai noi lucrări, dar îi voi prezenta și pe câțiva dintre colegii și mentorii mei de la studii. Viziunea mea se canalizează pe diseminarea și împărtășirea contactelor și experiențelor acumulate în acest timp. Doresc să facilitez un cadru educațional și de formare și să creez un punct de întâlnire al comunității artistice din România cu contextul educațional-artistic eterogen din Berlin” .
Mădălina Dan este laureată a Premiilor CNDB 2015. Ea a iniţiat şi produs o multitudine de spectacole, dezbateri şi ateliere de dans. O prezenţă constantă pe scena de dans din România şi unul dintre artiştii cei mai importanţi ai unei noi generaţii de dansatori şi coregrafi, artista a fost premiată pentru contribuţia sa în dans şi performance prin ateliere, laboratoare de creaţie şi proiecte de mentorat.
Acasă Comunicate de presa Centrul Național al Dansului organizează workshop-uri cu profesori de la cele mai...