Construirea noului sarcofag de la Centrala Nucleară de la Cernobîl urmează să fie finalizată în luna noiembrie 2017 – a anunţat vicepremierul ucrainean, Volodimir Kistion. Potrivit demnitarului de la Kiev, termenul pentru finalizarea construcției se amână, „din cauza subestimării inițiale a complexității lucrărilor, precum și ca urmare a condițiilor de realizare a acestora și a costului crescut al proiectului”. De asemenea, Kistion a amintit că, în 2014, la o reuniune a Adunării investitorilor, care fac parte din Fondul Cernobîl, s-a decis elaborarea unei analize mai detaliate a programului de lucru și identificarea unor fonduri suplimentare pentru finalizarea lucrărilor la noul sarcofag. Amintim că accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major produs la Centrala Atomoelectrică Cernobîl, pe data de 26 aprilie 1986, la 1:23, soldat cu o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Centrala se afla în apropiere de orașul Pripiat, Ucraina. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60% din precipitațiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale. Ucraina a comemorat anul acesta 30 de ani de la tragedia produsă la Centrala Nucleară de la Cernobîl. În întreaga Ucraină s-au desfăşutat acţiuni de comemorare a 30 de ani de la catastrofa produsă la Cernobîl. Trista dată a fost marcată la nivel înalt. La ora la care s-a produs tragedia sute de locuitori ai Kievului şi veterani ai Cernobîlului au aprins, în sunetul clopotelor, mii de lumânari la Monumentul ridicat în memoria Eroilor Cernobîlului.
În ciuda celor 30 de ani care s-au scurs de la producerea tragediei, obiectivul Ukrîtie (Adăpostul, în traducere), sarcofagul, care ar fi trebuit să securizeze centrala, nu a fost construit, deşi în acest sens s-au cheltuit deja milioane de euro şi de dolari. SUA alocă suplimentar pentru construirea sarcofagului zece milioane de dolari. Ambasada Japoniei la Kiev a comunicat decizia colectivă a ţărilor membre G7 de a contribui la proiectul amintit cu 87 milioane de euro. Potrivit proiectului, sarcofagul ar fi tebuit să fie gata în 2013, dar din cauza dificultăţilor cu finanţarea va fi finalizat în 2017. După cum reaminteşte Rosbalt, pe 26 aprilie 1986, la blocul energetic 4 al Centralei Nucleare de la Cernobîl s-a produs o avarie în urma căreia reactorul a fost complet distrus şi s-a produs o puternică erupţie radioactivă. În urma operaţiunilor de stingere a incendiului apărut la blocul energetic 4 şi în primele zile, cele mai grele, de lichidare a consecinţelor avariei au fost iradiate şi au murit în decurs de trei luni 31 de persoane. Ca urmare, a puternicei iradieri în următorii 15 ani au decedat 60-80 de persoane. Alte 134 de persoane au fost iradiate în diferite grade de severitate. Trei republici vecine, acum state independente, au pierdut ca urmare a iradierii întinse teritorii populate – în jurul centralei – cuprinzând raioane ale Ucrainei, Belarus şi Rusiei – au fost evacuate peste 115.000 de persoane.
(www.korrespondent.net – 2 august)