Filmul despre istoria Dicţionarului explicativ englez îl va avea în distribuţie pe Mel Gibson

Filmul dedicat istoriei renumitului Oxford English Dictionary, Dicţionarul explicativ englez, îi va avea în distribuţie pe renumiţii actori Mel Gibson şi Sean Penn. Mel Gibson va colabora şi ca producător la realizarea dramei intitulate „The Professor and the Madman”. Gibson a obţinut, în urmă cu peste două decenii, drepturile privind transpunerea în film a romanului scriitoarei britanice Simon Winchester – a relatat portalul Variety.com. Filmul va fi regizat de Farhad Safinia, iar filmările vor începe, în luna septembrie a acestui an, în Europa. Scenariul a fost scris de Todd Komarnicki şi John Boorman, în colaborare cu Farhad Safinia. Mel Gibson va interpreta în film rolul profesorului James Murray, care s-a implicat, în anul 1857, în activitatea de reproducere a Dicţionarului explicativ englez şi a condus comisia de redactare a acestuia. Penn William ar putea interpreta rolul lui Chester Minort, care a oferit comisiei peste 10.000 de articole, în timp ce era internat într-un spital de psihiatrie destinat infractorilor. Cel mai recent film regizat de Gibson, drama intitulată „Hacksaw Ridge”, a cărei acţiune se petrece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, va apărea în cinematografele din America de Nord, în luna noiembrie. Drama intitulată „The Last Face” al lui Sean Penn, în care acesta interpretează unul dintre rolurile principale, alături de Charlize Theron şi Javier Bardem, a debutat la Festivalul de Film de la Cannes din acest an.

(www.mediamix.mti.hu – 4 august)