Jocurile Olimpice de Vară  – RIO 2016 – (I)

Ne-am obişnuit deja ca o dată la patru ani să asistăm la cel mai important eveniment multi-sportiv de pe întreg mapamondul şi, totuşi, de fiecare dată, îl aşteptăm cu aceleaşi emoţii. Anul acesta, cea de-a XXXI-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Vară, organizate de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), se vor desfăşura în faimoasa metropolă cosmopolită braziliană, unul dintre cele mai frumoase şi vizitate oraşe din lume, Rio de Janeiro, desemnat gazdă a competiţiei, încă din 2009, la cea de-a 121-a sesiune a CIO, desfăşurată la Copenhaga (Danemarca). Rio s-a ”bătut” cu oraşe precum Madrid, Tokyo şi Chicago, câştigând, pe bună dreptate, am zice noi, această onoare. Devine, astfel, primul oraş sud-american care va găzdui Jocurile Olimpice de vară, al doilea din America Latină, după Ciudad de México în 1968 şi primul din Emisfera sudică, după 2000. Peste 10.500 de sportivi de la 205 Comitete Olimpice Naţionale (CON-uri) vor concura, între 5 şi 21 august, în cadrul a 28 de discipline sportive (inclusiv rugby în şapte şi golf, care au fost adăugate de CIO în 2009), pe 33 de arene răspândite în 4 regiuni ale oraşului (Barra, Copacabana, Deodoro şi Maracanã).

Scurtă istorie a Jocurilor Olimpice moderne

* Jocurile Olimpice antice au fost atestate documentar pentru prima oară în 776 î.Hr. la Olympia, în Grecia şi s-au desfăşurat până în anul 393, când au fost desfiinţate de împăratul roman Teodosiu I, din prejudecăţi religioase, acesta considerându-le păgâne.

* După 1.500 de ani de întrerupere, între 6 şi 15 aprilie 1896 (anul acesta împlinindu-se 120 de ani), la Atena, au fost reluate Jocurile Olimpice. Un tânăr francez, baronul Pierre de Coubertin, a găsit deosebit de fascinant solul sacru al Olympiei, fiind inspirat să conceapă ideea „Jocurilor Olimpice Moderne” pe care a propus-o cu succes în faţa unei adunări a liderilor autorităţilor sportive din toată lumea, pe 23 iunie 1894, în Sala Mare de la Sorbona, în Paris. Coubertin a visat să creeze cel mai mare eveniment sportiv mondial – un spectacol cu adevărat internaţional, care să călătorească prin capitalele lumii la fiecare patru ani, fiind totdeauna un mijloc de a atinge scopuri mult mai înalte. Coubertin şi colegii lui, ca şi urmaşii lor din mişcarea olimpică modernă, credeau că sportul mondial poate deveni o platformă mondială pentru pace. Un rol important în reînvierea Jocurilor Olimpice l-a avut şi Evanghelie Zappa, om de afaceri de origine greacă cu cetăţenie română, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri în acele vremuri din Europa de Est, care a iniţiat şi sponsorizat, în anul 1859, pe străzile Atenei, alergări şi alte genuri de competiţii sportive, punând, astfel, bazele Jocurilor Olimpice moderne. Cunoscut în Grecia ca „binefăcător naţional”, Evangelis Zappas a dat un sens pur, umanitar averii sale sponsorizând restaurarea Panatheniac Stadium, care urma să găzduiască Jocurile Olimpice moderne şi proiectând, pe când se afla la Broşteni (Ialomiţa), construirea unui complex de clădiri, cu stadion, amfiteatru, săli de conferinţe, săli de gimnastică, care astăzi se află în centrul Atenei şi îi poartă numele, Zappeion.

Date inedite despre Jocurile Olimpice de vară

* Primul titlu olimpic a fost câştigat la triplusalt de americanul James Brendan Connolly. Cum proba de 100 de metri a fost primul eveniment sportiv desfăşurat la Olimpiadă, tot aşa, şi primul câştigător olimpic poate fi considerat americanul Francis Lane, care a terminat această cursă în 12,2 secunde. În faţa publicului său, grecul Spiridon Louis a câştigat proba de maraton. Aceasta a fost singura cursă la care a participat, dar victoria l-a făcut erou naţional al Greciei. Învingător la gimnastică, germanul Carl Schumann a reuşit performanţa să termine învingător şi la lupte.

* Dacă la prima Olimpiadă modernă de la Atena au fost prezenţi 80.000 de spectatori, la cea de-a doua, de la Paris, din 1900, numărul celor care au venit să vadă întrecerile a fost aproape dublu. Tot acum, femeile au fost lăsate să concureze, pentru prima dată în istorie. Cu toată atitudinea ostilă participării femeilor, prezenţa acestora s-a impus încă de la a doua ediţie, cea din anul 1900. La ediţia de la Paris, femeile au primit drept de participare pentru 3 probe, golf, tenis şi yachting, după unele surse, 2 probe după altele: tenis şi golf (divergenţele de opinie par să fie generate de faptul că participarea la probele de yachting s-a realizat, de fapt, în echipaje mixte şi nu unele exclusiv feminine). Femeile au participat pentru prima dată în competiţiile de înot, la cea de-a V-a ediţie a Jocurilor Olimpice, care s-a desfăşurat la Stockholm, în Suedia, în perioada 5 mai – 27 iulie 1912. În 1928, la a IX-a ediţie a Jocurilor Olimpice, desfăşurată la Amsterdam, Ţările de Jos, în perioada 17 mai – 12 august, femeile au concurat pentru prima dată în probe de atletism, însă, sub pretextul că s-au înregistrat numeroase situaţii de leşin la sfârşitul probei de 800 m, această participare a fost interzisă până în 1960. Probele feminine de tir au fost introduse pentru prima dată în rândul probelor olimpice abia în anul 1984 (Los Angeles, SUA), probele feminine de haltere şi de polo pe apă, la ediţia din anul 2000 (Sydney, Australia). Ediţia din anul 2012, de la Londra, a înregistrat noi premiere referitoare la participarea femeilor: pentru prima dată, toate delegaţiile participante au în compunere şi femei, au fost introduse competiţiile de box feminin, iar în delegaţia SUA, pentru prima dată în istorie, numărul sportivelor este mai mare decât cel al sportivilor. Toată această evoluţie, pe care am punctat-o doar cu câteva informaţii mai importante, nu ar fi fost, însă posibilă fără activitatea de promovare intensă a participării femeilor în competiţiile sportive, desfăşurată de Alice Milliat (1884-1957), militantă pentru drepturile femeilor. Ea este cea care a decis că, dacă femeile nu pot participa în probele de atletism de la Jocurile Olimpice ale lui Coubertin, este cazul să-şi facă propriile Jocuri Olimpice.

* Primele „Jocuri Olimpice ale femeilor” au avut loc la Paris, în 1922, atunci când, în faţa a 20.000 de spectatori, 18 atlete au doborât recorduri mondiale. Dovedindu-se un eveniment sportiv care se bucura de un prestigiu din ce în ce mai mare, atât Comitetul Internaţional Olimpic, cât şi Federaţia Internaţională de Atletism s-au văzut nevoite să negocieze cu Milliat. În urma acestor negocieri, aceasta a fost de acord să schimbe denumirea competiţiei din Olimpiada Femeilor (nume care-i înfuria copios pe bărbaţii din cele două comitete) în Jocurile Mondiale ale femeilor, obţinând, în schimb, dreptul de participare al femeilor pentru 10 noi probe olimpice.

* La ediţia Olimpiadei din 1904, de la Saint Louis, din Statele Unite, americanii şi-au adjudecat aproape 90% din totalul medaliilor puse în joc, un record din acest punct de vedere, întrucât niciun alt stat nu a mai reuşit această performanţă vreodată. Au fost introduse două noi sporturi olimpice – boxul şi baschetul.

* Olimpiada din Londra 1908 a fost cea în care un român a concurat sub steagul Ungariei, întrucât Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Ştefan Somodi, pe numele său, a reuşit să termine al doilea la proba de sărituri în înălţime. Tot atunci, distanţa pe care competitorii trebuiau să alerge la maraton a fost stabilită la 42 de kilometri. Un lucru interesant este faptul că la alergări 400 de metri, Halswelle, din Marea Britanie, a fost singurul concurent, întrucât ceilalţi hotărâseră să nu participe din cauza unei decizii de a-l descalifica pe unul dintre ei. Alte noi sporturi sunt introduse, precum polo, rackets sau tenis în sală.

* Premiile, culoarea şi aliajul medaliilor nu au fost dintotdeauna aceleaşi. Astfel, la prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne, în 1896, doar câştigătorii primelor două locuri au fost răsplătiţi. Sportivii clasaţi pe primul loc primeau câte o medalie de argint şi o crenguţă de măslin, iar câştigătorii locului 2 primeau câte o medalie de bronz. De asemenea, nici cea de-a doua ediţie, din 1900, nu a fost ”de aur”, întrucât câştigătorii au primit tablouri drept premii. De-abia din 1904, medaliile de aur, argint şi bronz au fost atribuite primelor 3 locuri ale podiumului. Ediţia de la Stockholm din 1912 a fost cea din urmă în care au fost acordate medalii din aur masiv. Cele din prezent sunt confecţionate din argint, peste care se adaugă o cantitate mică de aur.

* Cel mai vârstnic participant şi câştigător al unei competiţii olimpice este considerat Oscar Swahn, medaliat la Jocurile Olimpice de vară din 1908, 1912 şi 1920 – în timpul olimpiadei din 1920 avea 72 de ani şi a câştigat o medalie de argint. În 1912, la Stockholm, a concurat pentru ţara-gazdă şi a triumfat la tir. La Anvers, opt ani mai târziu, acelaşi Swahn a luat argintul la tir, devenind astfel cel mai în vârstă sportiv care a câştigat o medalie la Olimpiadă.

* Trei ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară au fost anulate din cauza Primului şi celui de-Al Doilea Război Mondial. Este vorba despre Berlin – 1916, Helsinki (iniţial Tokyo) – 1940 şi Londra – 1944.

* Boicotul olimpic a apărut la Olimpiada de la Mebourne din 1956, jocuri boicotate de Olanda, Spania şi Elveţia pentru a protesta contra represiunii sovietice în Ungaria; în plus, Cambodgia, Egipt, Irak şi Liban au boicotat Jocurile în timpul Crizei Suezului. În 1972 şi 1976 un număr mare de ţări africane au ameninţat CIO cu boicotul Jocurilor Olimpice pentru a forţa interzicerea participării Africii de Sud, Rodesia şi Noua Zeelandă. CIO a cedat în primele două cazuri dar în 1976 a refuzat deoarece boicotul consta în protestul împotriva prezenţei echipei de rugbi a Noii Zeelande în Africa de Sud iar rugbiul nu era sport olimpic. Ţările şi-au retras echipele după începerea Jocurilor; câţiva sportivi africani începuseră deja competiţia. Douăzeci şi două de ţări (Guyana a fost singura ţară în afara continentului african) au boicotat Olimpiada de la Montreal deoarece i s-a permis Noii Zeelande să participe la competiţie. În 1980 şi 1984 opozanţii Războiului Rece şi-au boicotat reciproc Jocurile Olimpice. Statele Unite urmată de alte 64 de ţări au refuzat să participe la JO de la Moscova pentru a protesta la invazia Afganistanului de către armata sovietică. Boicotul a redus numărul ţărilor participante la 80. A fost cel mai mic număr de ţări participante la JO din 1956. Uniunea Sovietică şi alte 14 ţări din blocul estic (cu excepţia României) n-au participat la JO de la Los Angeles argumentând că securitatea sportivilor nu ar fi fost garantată

* Una din problemele principale ale Jocurilor Olimpice este dopajul. La începutul secolului al XX-lea, mulţi sportivi olimpici au început să folosească medicamente pentru a-şi îmbunătăţi performanţele sportive. Primul caz de deces la Jocurile Olimpice din cauza dopajului a avut loc în 1960, la Roma. În timpul cursei de ciclism, danezul Knut Enemark Jensen a căzut de pe bicicletă, murind la puţin timp după aceea. Autopsia a arătat că sportivul se afla sub influenţa amfetaminelor. După acest episod, CIO a introdus testul antidoping. Primul sportiv olimpic găsit pozitiv la testul antidoping a fost pentatlonistul suedez Hans-Gunnar Liljenwall la Olimpiada din 1968. Liljenwall a pierdut medalia de bronz. În următorii ani, mai mulţi sportivi au fost depistaţi pozitiv la testul antidoping. Cazul cel mai mediatizat a fost al sprinter-ul canadian Ben Johnson care a câştigat proba de 100 m la Seul 1988 dar trei zile mai târziu, când în urma testului a fost depistat că a utilizat stanozolol, i s-a retras medalia de aur. În ciuda testelor, mulţi sportivi au continuat să se dopeze. În 1990, documentele au relevat că mai multor sportivi est germani li s-a administrat steroizi anabolizanţi în urma unui program de stat al fostului regim comunist din Germania de Est. La sfârşitul anilor 1990, CIO a luat iniţiativa şi a organizat o luptă împotriva dopării, condusă de Agenţia Mondială Antidoping. Jocurile Olimpice de vară din 2000 şi Olimpiada de iarnă din 2002 au arătat că bătălia nu s-a terminat; câţiva medaliaţi au fost descalificaţi după ce au fost depistaţi pozitiv. La JO de la Sydney 2000, gimnastei Andreea Răducan i s-a reras medalia de aur la individual compus, după ce controlul antidoping a ieşit pozitiv la efedrină, din cauza unei pastile de nurofen administrate de medicul echipei. Mai recent, în timpul Olimpiadei de iarnă 2006 numai un sportiv a fost depistat pozitiv şi i s-a retras medalia. Doisprezece sportivi au fost suspendaţi cinci zile din motive de sănătate pentru un nivel crescut de hemoglobină în sânge. Începând cu ediţia din acel an, Comitetul Internaţional Olimpic a introdus pentru prima dată testul de sânge.

* Terorismul a devenit relativ recent o ameninţare pentru Jocurile Olimpice. În 1972, când s-au desfăşurat Jocurile de vară de la München, 11 membri ai echipei olimpice israeliene au fost luaţi ostatici de un grup extremist palestinian „Septembrie negru”; zece din ei au fost ucişi. În timpul Olimpiadei de vară de la Atlanta din 1996, a avut loc un atac terorist cu bombă în Centennial Olympic Park în care au murit 2 persoane şi 111 au fost rănite. Jocurile Olimpice de iarnă din 2002 de la Salt Lake City au fost primele Jocuri de la atacurile din 11 septembrie, măsurile de securitate fiind unele fără precedent.

* Conform Comitetului Internaţional Olimpic, în clasamentul ţărilor pe medalii, detaşat conduc Statele Unite ale Americii cu 2.297 medalii (dintre care 930 de aur) obţinute de-a lungul a 25 de participări, urmate de fosta Uniune Sovietică cu 1.010 medalii (dintre care 395 de aur), acestea fiind obţinute în urma a doar nouă participări la Jocurile Olimpice. Pe locul trei se află Germania cu 851 medalii câştigate (247 de aur) din 22 de participări.

* SUA sunt ţara care a găzduit JO de vară de patru ori până acum, de mai multe ori decât orice altă ţară din lume. Două ediţii la Los Angeles în 1932 şi 1984, una la Saint Louis în 1904 şi una în 1996 la Atlanta.

* Cu ocazia Olimpiadei de la Londra din vara lui 2012, Marea Britanie a fost pe locul al doilea ca număr de ediţii găzduite, cu trei evenimente, toate organizate în Capitala regatului. Acest lucru face ca Londra să fie primul oraş din istorie care a găzduit de trei ori JO de vară (ediţiile anterioare au avut loc în 1908 şi 1948). Marea Britanie este singura ţară din lume ai cărei reprezentanţi au câştigat câte o medalie de aur la fiecare ediţie a JO de vară din 1896 şi până astăzi.

* Doar cinci ţări – Grecia, Marea Britanie, Franţa, Elveţia şi Australia – au fost reprezentate la toate ediţiile ale JO de vară.

* Primele Jocuri Olimpice televizate au fost cele desfăşurate la Berlin, în vara anului 1936. Pentru televizare s-au folosit trei camere de luat vederi, cabinele de televiziune fiind amplasate în Berlin şi Potsdam.

* Pentru această ediţie (2016) au fost puse în vânzare 7.5 milioane de bilete, cele pentru ceremonia de deschidere epuizând-se în numai 15 minute!

* Pentru prima dată în istorie, la ediţia din acest an vor fi transmise imagini VR (realitate virtuală) de la ceremoniile de deschidere şi închidere dar şi de la câte o probă sportivă pe zi. Jocurile Olimpice de la Rio vor avea o tehnologie robotizată creată de Mark Roberts Motion Control care să lărgească unghiul fotografilor, în mai multe arene.

Simboluri olimpice

* Cele cinci inele înlănţuite ale drapeluluji olimpic, creat de baronul Pierre de Coubertin, în 1913, simbolizează unitatea celor cinci continente (Europa, America, Africa, Asia şi Oceania – cele două Americi sunt considerate un singur continent) şi prietenia dobândită în urma Olimpiadei. Culorile celor cinci inele sunt roşu, albastru, verde, galben şi negru, pe fondul alb al steagului olimpic şi au fost alese astfel încât fiecare naţiune să aibă cel puţin una din culori pe drapelul naţional. Drapelul olimpic a fost adoptat în 1914. Ediţia de la Anvers (sau Antwerp) (1920) a fost prima în care steagul olimpic a fost fluturat. Tot acum, nu mai puţin de şase recorduri mondiale şi treisprezece olimpice au fost înregistrate.

* Deviza olimpică oficială este „Citius, Altius, Fortius” (”Mai repede, mai sus, mai puternic”).

* Flacăra olimpică se aprinde de fiecare dată în localitatea Olympia, din Grecia, şi este purtată cu o Torţă olimpică până în oraşul gazdă al Jocurilor Olimpice. Aici, Flacăra olimpică se aprinde în cadrul ceremoniei de deschidere a JO şi arde pe tot parcursul întrecerilor olimpice. Torţa olimpică a fost introdusă la Olimpiada din 1936 de la Berlin, fiind unul dintre atributele tradiţionale ale Jocurilor Olimpice. Focul este aprins de razele soarelui din Olympia, în care s-au desfăşurat concursurile din Grecia antică. Apoi începe ştafeta de transmitere a torţei: atleţii ţărilor situate de-a lungul traseului din Olympia la oraşul gazdă, zi şi noapte transportă torţa la stadionul olimpic. Întrucât traseul olimpic trece prin munţi sau peste râuri, mări şi oceane, participanţii ştafetei se folosesc de avioane, nave, automobile, motociclete. Pe tot traseul ştafetei sunt organizate diverse ceremonii. Ştafeta se termină la ceremonia de deschidere a jocurilor. De la torţă este aprins focul într-un recipient special, focul arzând continuu, până la închiderea competiţiei. Acest ritual a apărut încă din 1936, pentru JO de vară, şi în 1952, pentru Olimpiada de iarnă. Flacăra Jocurilor Olimpice de vară de anul acesta a ajuns în Brazilia pe data de 3 mai 2016. Torţa olimpică parcurge un traseu prin 300 de localităţi, fiind purtată de 120.000 de alergători, urmând să ajungă pe Stadionul Maracana pentru a da, la 5 august, startul Olimpiadei de vară 2016.

* Carta Olimpică este numele regulamentului Jocurilor Olimpice, care are la bază propunerea lui Pierre de Coubertin, aprobată de Congresul Internaţional de Sport la Paris, în iunie 1894. Ulterior, în acest document au fost adăugate mai multe criterii, principalele dispoziţii ale Cartei Olimpice nefiind modificate semnificativ. Carta Olimpică declară: „Jocurile Olimpice sunt organizate din patru în patru ani. Acestea aduc laolaltă sportivi din toate ţările într-o concurenţă loială şi echitabilă. În ceea ce priveşte ţările şi persoanele participante nu se admite nici o discriminare pe motiv rasial, religios sau politic. Obiectivele mişcării olimpice constau în a contribui la dezvoltarea calităţilor fizice şi morale, care sunt dobândite în concursuri paşnice, în domeniul sportului pentru amatori şi în a reuni tineretul din toată lumea o dată la patru ani, la festivalul de sport, creând astfel încrederea şi bunăvoinţa internaţională, promovând o lume mai bună şi mai paşnică”.

* Mascota olimpică reprezintă simbolul cultural al ţării gazdă şi a fost introdusă la JO din 1968, din Mexico. A devenit extrem de populară după JO din 1980, de la Moscova, unde ursuleţul Misha a fost vedeta. Mascotele oficiale ale JO de vară din 2016 au fost dezvăluite pe 24 noiembrie 2014. Mascota Jocurilor Olimpice 2016, Vinicius, a fost botezată după compozitorul brazilian Vinicius de Moraes. Aceasta este un amestec format din mai multe mamifere ce trăiesc în Brazilia, şi reprezintă sălbăticia din această ţară. Potrivit poveştii, cele două mascote s-au născut din bucuria brazilienilor ce a izvorât când aceştia au aflat că vor organiza această ediţie a JO.

* Emblema oficială pentru JO de vară din 2016 a fost concepută de agenţia braziliană Tatíl Design şi lansată pe 31 decembrie 2010. Sigla reprezintă trei fiinţe, în culorile steagului brazilian – galben, verde şi albastru – ţinându-se de mână într-o horă, în forma stâncii Pão de Açúcar. Emblema s-a bazat pe patru concepte: energie „contagioasă”, diversitate armonioasă, natură exuberantă şi spirit olimpic. Logo-ul evocă tabloul ”Dans” al pictorului francez Henri Matisse.

Alina Andrei