Vizitele prin Occident făcute de ofiṭerul Vorobchievici în anii ’30 nu au fost nici turistice şi nici cu vreo activitate obişnuită. Europa pe care o vedea el atunci, cu simṭul său de observaṭie deosebit, era neliniştită, era frământată, era în război. Portugalia trăia sub regim dictatorial din 1932, de când António de Oliveira Salazar devenise prim ministru; Spania era hărṭuită din 1936 în războiul civil purtat între naṭionaliştii lui Franco şi republicani; Germania avea şi ea o dictatură din 1933, de când cu ascensiunea lui Hitler. Aşa încât, observaṭiile colonelului Octav Vorobchievici – trimis ca ataşat militar al României la sfârşitul anilor ’30- erau făcute chiar din craterul vulcanului…
„Marile mele drumuri peste hotare au început cu Spania. Fireṣte, pragul Spaniei a fost Portugalia. Am descoperit pe această prispă Atlantică o lume nebănuită, nebănuită ca peisaj, nebănuită ca suflet omenesc. Fireṣte, avea ṣi părṭile ei triste această lumină. Au fost primii desculṭi pe care i-am întâlnit, din România până în capătul celălalt al Europei. Primele mâini întinse să cerṣească, primele glasuri ale foamei… Portugalia, Portugalia lui Salazar, bogată, a treia ṭară colonialistă, a treia după Anglia ṣi Franṭa. Am întâlnit femei în lungul ṣoselelor, ducând poveri pe umeri, spărgând piatră pe marginea arterelor de comunicaṭie. Am întâlnit femei rupând cu dinṭi cariaṭi din boṭuri de mălai, vechi. Am întâlnit aspecte nebănuite pentru Occidentul civilizat!
Dincolo, în Spania, am găsit războiul cel mai crud care poate să existe, războiul între fraṭi, războiul civil, războiul generalilor împotriva guvernului legitim. Şi-am întâlnit o lume nebănuită a don quijoṭilor reali, la fiecare pas, la fiecare acṭiune un Don Quijote, un om care vedea realitatea altfel decât era, o vedea cum o dorea, nu cum se desfăṣura ea în adevăr. Am întâlnit o lume în care existau felicitări de victorii cucerite, fără [ca] acele acṭiuni să fi existat cândva! Am întâlnit o lume în care se trăia o istorie care nu a fiinṭat în realitate, ci numai în viziunile unor căpetenii. Acesta a fost adevăratul război spaniol… trăit de popor, plătit de popor ṣi nefiind în realitate decât în actele nemărturisite, nescrise ale crimelor pe care le cere oriṣice război. Într-o ṭară neînchipuit de frumoasă, neînchipuit de bogată în amintirile arhitecturale lăsate de lumi care îṣi trăiseră supt alte forme existenṭa. De această lume m-am despărṭit totuṣi greu atuncea când, în plin război izbucnit dincolo, în Europa, am fost trimes în Germania, în aceeaṣi calitate de ṣef al misiunii militare, de ataṣat militar, ca să urmăresc războiul lui Hitler.
Dacă în Pirinei se păstra totuṣi o cantitate de poezie pe care o amintea la fiecare pas o chitară sau un glas, dincoace nu am întâlnit decât întuneric, sălbăticie ṣi faimosul, robotizatul pas de defilare. Un popor întreg în cadenṭă. Un popor întreg cu toṭi nasturii hainelor încheiate, cu bastonul purtându-l ca o sabie trasă din teacă, cu pasul întins ca orice soldat care paradează, cu aceleaṣi Heil-uri nesfârṣite, cu braṭele în salut hitlerist, nazist, al zvasticii care încerca să realizeze prin sânge un imperiu menit să trăiască o mie de ani. Mi-a fost dat să am norocul să descopăr într-o zi paṣapoartele false cu care trebuia să se servească faimosul amiral Canaris, ṣeful Abwehr-ului, adică al Serviciului Secret Militar. Omul, în timp ce forṭele germane trecuseră peste Belgia, Olanda, Luxemburg ṣi ocoleau pe la nord Linia Maginot, omul se îndrepta până în Ţara Românescă cu scopuri care până astăzi au rămas neclarificate. Omul, însoṭit de doi colonei din Abwehr ṣi călătorind cu nume fals ṣi cu calitate de reprezentant comercial în România. Am hotărât să mă fac, cu toṭi ai mei din Berlin, să mă fac că nu suntem la curent cu această acṭiune a amiralului…”
[Înregistrare din arhiva familiei Vorobchievici, 1986]
