Peste 175 de mii de autoturisme au fost înmatriculate în primele şase luni în România

Peste 175 de mii de autoturisme au fost înmatriculate în primele şase luni în România – potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. Numărul este în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 19%.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, singurul segment care a scăzut în primul semestru a fost cel al autobuzelor şi microbuzelor, cu un declin de 7,9%. În schimb, înmatriculările de autovehicule de transport marfă au crescut cu 17,5%. Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică includ înmatriculările cumulate de maşini noi şi second hand, fără a exista detalii legate de ponderea maşinilor noi sau de ocazie în totalul înmatriculărilor. Anul de vârf pentru înmatriculările de autoturisme noi în România a fost 2007, cu peste 300 de mii de înmatriculări.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 august)