Activista indiană Irom Sharmila Chanu a încetat greva foamei pe care a început-o în urmă cu peste 10 ani în semn de protest faţă de o controversată lege. Luna trecută, ea a declarat în faţa unui tribunal că îşi va înceta protestul astăzi şi va începe campania ca un candidat independent la alegerile locale care urmează să se desfăşoare în statul Manipur. Doamna Chanu a protestat împotriva unei legi vizând puteri speciale pentru forţele armate, care le permite soldaților să aresteze fără mandat și chiar să tragă şi să ucidă, în anumite condiții. Legea este în vigoare în mai multe state din India, incluzând Manipur şi provincia Kashmir administrată de India. Irom Sharmila Chanu a fost hrănită forțat printr-un tub introdus în nas timp de peste 10 ani. Ea a început greva foamei în urmă cu 16 ani după ce 10 civili au fost ucişi de militari indieni în Manipur.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 august