Poliţia Română susţine că armele care apar în reportajul difuzat zilele trecute de televiziunea britanică Sky News, referitor la posibilul trafic cu armament din România, sunt de vânătoare, şi nu de luptă. După primele verificări, Poliţia a precizat că nu există date care să ateste că ar fi vorba de arme de contrabandă. Şi DIICOT a anunţat că va face verificări amănunţite, dar şeful instituţiei, Daniel Horodniceanu a atras atenţia că în acest caz poate fi vorba şi de o încercare de discreditare a ţării noastre.
Reportajul televiziunii britanice Sky News despre presupusul trafic de arme din România a fost preluat şi de presa internaţională, iar reprezentantul Consiliului Naţional al Audiovizualului, Valeriu Jucan, consideră că amploarea pe care a luat-o cazul poate afecta imaginea şi credibilitatea ţării noastre. El i-a cerut CNA să ia legătura cu instituţia similară din Marea Britanie pentru a verifica dacă jurnaliştii englezi au respectat deontologia profesională.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 august