Minerii din Valea Jiului se solidarizează cu cei de la Mina Crucea din judeţul Suceava

Minerii din Valea Jiului sunt solidari cu colegii lor de la Mina Crucea din judeţul Suceava şi sunt pregătiţi să li se alăture la protest, dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate. Vasile Păduraru, vicepreşedintele Sindicatului Muntele, a declarat cu puţin timp în urmă că minerii de la exploatările Văii Jiului înţeleg foarte bine problemele ortacilor de la mina de uraniu şi, având în vedere că trec de mai mult timp prin dificultăţi similare, s-au solidarizat cu ei. Păduraru a mai spus că el şi colegii lui sunt gata inclusiv pentru forme de protest extreme, precum greva foamei şi blocarea în subteran, dacă problemele colegilor din Suceava nu vor fi soluţionate. Liderii minerilor din Valea Jiului negociază în aceste zile noul contract colectiv de muncă şi se pregătesc la rândul lor pentru ample acţiuni de protest, dacă documentul nu va fi adoptat în forma propusă de sindicate, transmite corespondentul nostru Ilie Pintea.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 august)