Cătălin Lenţa – Ambasada României la Londra a sesizat autoritatea de reglementare din domeniul comunicaţiilor din Marea Britanie şi a trimis precizări ministerului britanic al afacerilor externe şi Agenţiei Naţionale pentru Infracţionalitate în cazul reportajului Sky News.
”Precizările autorităţilor române au fost transmise ministerului britanic al afacerilor externe şi Agenţiei Naţionale pentru Infracţionalitate (National Crime Agency). Ambasada României a sesizat şi autoritatea de reglementare din domeniul comunicaţiilor din Marea Britanie, OFCOM, referitor la conţinutul acestui reportaj”, potrivit unui comunicat de presă emis de Ambasada României în Marea Britanie.
Ambasada a transmis autorităţilor britanice că armele prezentate în reportaj sunt de vânătoare şi că până în acest moment, nu există date din care să rezulte că armele ar proveni din săvârşirea infracţiunii de contrabandă, informaţii rezultate din luările de poziţie ale IGPR şi DIICOT.
De asemenea, informaţiile au fost transmise şi Sky News ca drept la replică.
”În scrisorile transmise entităţilor menţionate, Ambasada a subliniat caracterul imprecis, incomplet şi incorect al informaţiilor prezentate în reportajul menţionat, care nu susţin concluziile anchetei jurnalistice respective, şi care sunt de natură a proiecta o imagine negativă a României în rândul publicului britanic”, informează misiunea diplomatică a României la Londra.
Poliția Română a anunțat că armele care apar în imaginile difuzate de Sky News, în materialul referitor la posibile fapte de trafic de armament în România, sunt unele de vânătoare, neexistând date potrivit cărora ar fi unele de contrabandă.
”Din primele verificări efectuate de poliţişti, cu sprijinul celorlalte instituţii din sistemul de securitate naţională, a rezultat că modelul armelor prezentate în imagini este din categoria armelor de vânătoare. Aceste tipuri de arme sunt deţinute legal în ţara noastră de membrii asociaţiilor de vânători, colecţionari, precum şi de personalul silvic. Până la acest moment, nu au fost obţinute date din care să rezulte că armele ar proveni din săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În prezent, sunt continuate verificările pentru clarificarea situaţiei de fapt şi stabilirea unor eventuale încălcări ale normelor privind regimul juridic al armelor şi al muniţiilor”, anunță Poliția Română printr-un comunicat de presă, precizând că la nivelul instituției s-au declanşat verificări din ziua apariţiei materialului de presă.
Potrivit sursei citate, în continuarea verificărilor se vor folosi şi canalele de cooperare poliţienească internaţională.
Luni, procurorul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat că armele par a fi unele de vânătoare, precizând că și direcția a demarat verificări, neexistând un dosar penal în acest caz.
”DIICOT este o unitate de parchet, o unitate reactivă, nu e nici serviciu de informaţii, nici poliţie. În principiu, reacţionează după ce este informată cu privire la diferite aspecte. Îşi formulează dosare, anchete, acuzaţii după ce e sesizată. Trebuie să ţinem cont că Ucraina este o zonă de conflict. În zone de conflict există şi cerere de armament. Cu un ochi de nespecialist, am văzut armamentul prezentat de jurnaliştii britanici şi la o primă vedere nu par arme de răboi, par arme de vânătore, ca nespecialist, repet. E de invidiat norocul unor jurnaliştii care filmează cu camera în faţă trei traficanţi mascaţi despre care spun în principiu că le-au preluat telefoanele şi le-au încuiat în maşină deşi nu aveau semnal. Am luat legătura cu partenerii noştri instituţionali, cu serviciile de informaţii şi poliţia, ne vom face treava în această chestiune. Nu s-a deschis deocamdată nici un dosar penal, o să trebuiască să luam legătura cu partenerii noştri din străinătate şi o sa vedem. Nu am primit date de la serviciile de informaţii în legătură cu posibile astfel de fapte de până acum. Dar am avut discuţii despre acest caz”, a declarat procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu.
Filmarea difuzată de Sky News arată întâlnirea dintre doi traficanți de arme, care ar fi români, și echipa de jurnaliști. După luni de negocieri, echipa Sky News spune că a fost direcţionată către o zonă izolată din România pentru a se întâlni cu membrii unui grup de traficanți de arme.
”Nu există nici un subterfugiu aici. Ştiau că suntem o organizaţie de presă care doreşte să ilustreze că obţinerea unei arme este un proces relativ uşor şi credeau că urma să cumpărăm arme. Nu am făcut-o, ceea ce a făcut ca problemele să fie puţin mai complicate. Ideea este că lor nu le păsa cine suntem, atât timp cât eram dispuşi să plătim. În timpul întâlnirii au spus clar că vor vinde absolut oricui: spărgători de bănci, criminali în masă sau teroriști, nefăcând nici o distincţie”, se arată în reportajul Sky News.
”Ni s-a spus că la un anumit punct pe drumul spre locul întâlnirii, un vehicul 4×4 va fi parcat pe partea opusă a drumului şi va face semne cu farurile, semnalându-ne să ne oprim. Ni s-a spus să rămânem în maşina noastră şi să nu încercăm să filmăm sau să ne apropiem de pasagerii din vehicul înainte de a ajunge la destinaţia finală”, se arată în reportaj.
Sky News povesteşte cum jurnaliştii i-au urmat pe traficanţi într-o pădure unde nu era semnal la telefon, iar acolo s-au oprit pe o pajişte.
”Doi bărbaţi ne-au făcut semn să îi urmăm. Am fost percheziţionaţi, echipamentul nostru a fost verificat iar telefoanele luate şi încuiate într-o maşină. Ne-au luat cheia de la maşină. După ce au deschis portbagajul maşinii, ne-au arătat tipurile de arme disponibile spre vânzare”.
”Le aducem din Ucraina cu muniţia, atât cât vreţi”, a spus unul dintre ei, iar în filmare se vorbește despre AK47, cea mai vândută armă din arsenalul traficanților. ”Graniţele deschise ale UE înseamnă că arme precum AK-47 pot fi trimise cu uşurinţă cumpărătorilor din vestul Europei” spune jurnalistul.
Agenția MEDIAFAX a încercat să obțină un punct de vedere din partea Serviciului Român de Informații, dar acesta a refuzat să confirme sau să infirme existența vreunei informări în legătură cu acest caz către alte instituții ale statului.
În contextul în care serviciile de securitate britanice avertizează cu privire la atacuri teroriste în ţara lor de tipul celui care a avut loc la Paris, publicaţia Sky News anunță că a demarat ancheta după ce a primit informaţii că traficanții de arme din estul Europei s-au înmulțit și vând armament oricui.
RFI, 9 august 2016