Gruparea jihadistă Statul Islamic a suferit o înfrângere importantă în Siria, unde rebeli sprijiniţi de coaliţia coordonată de Statele Unite au reuşit să ocupe un oraş strategic din apropierea graniţei cu Turcia. Un semn al alungării jihadiştilor îl reprezintă eliminarea regulilor draconice impuse de aceştia populaţiei civile.
Victoria forţelor rebele a avut loc la capătul unei ofensive de aproximativ 3 luni, al cărei scop a fost eliminarea Statului Islamic din zona graniţei cu Turcia. Rebelii, o alianţă formată din rebeli kurzi şi arabi şi sprijinită de aviaţia şi forţele speciale americane, au reuşit să cucerească oraşul strategic Manbij, în ciuda rezistenţei acerbe a jihadiştilor. Localitatea era extrem de importantă, pentru că pe acolo treceau numeroşi luptători străini care se alăturau grupării jihadiste şi, de asemenea, arme şi alte produse aduse de traficanţi din Turcia. Eliberarea oraşului a fost întâmpinată de civili prin gesturi simbolice, surprinse în fotografii difuzate de agenţiile de presă: un bărbat care îşi taie barba, o femeie care îşi aprinde o ţigară, o alta care îşi arde niqabul, năframa care acoperă complet faţa. Statul Islamic, la fel ca şi alte grupări jihadiste, impune o interpretare strictă a legii islamice, Sharia: sunt interzise muzica şi jocurile, femeile au voie să iasă doar complet acoperite şi însoţite de bărbaţi, fumatul sau consumul de băuturi alcoolice atrag pedepse severe, barba este obligatorie. După Manbij, coaliţia şi aliaţii locali ai acesteia îşi îndreaptă acum atenţia către ultimele centre urbane importante controlate de jihadişti: Raqqa, în Siria, şi Mosul, în Irak.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 august)