Programul Funeraliilor Reginei Ana a României
Palatul Regal şi Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeş
Sâmbătă, 13 august 2016
Ora 09.30 – 09.50 – Membrii Familiei Regale române sosesc la Palatul Regal, Sala Tronului.
Ora 09.40 – Musafirii străini sosesc la Palatul Regal, Sala Tronului.
Ora 10 – Membrii Familiilor Regale străine sosesc la Palatul Regal, Sala Tronului.
Ora 10.10 – 10.20 – Garda la Catafalc a membrilor Casei Majestății Sale Regelui.
Ora 10.20 – Garda la Catafalc a membrilor Consiliului Regal (ASR Principele Lorenz al Belgiei, dl Andrew Popper, dl Anders Lindberg, Maestrul Adrian Vasiliu).
Ora 10.20 – Sosirea la Palatul Regal a oficialilor statului din România.
Ora 10.20 – Garda la Catafalc a Principeselor Regale (Principesa Moștenitoare Margareta, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria).
Ora 10.30 – Slujbă religioasă ortodoxă, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Ora 10.40 – 10.50 – Ieșirea din Palatul Regal a membrilor Familiei Regale române, membrilor Familiilor Regale străine, oficialilor statului român, a reprezentanților credinței, membrilor Consiliului Regal, membrilor Casei Majestății Sale Regelui.
Ora 10.50 – Sicriul iese din Palatul Regal spre Piața Palatului, în următoarea ordine: un militar care poartă crucea, de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Romano-Catolic de București, sicriul purtat de opt militari ai Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”, un militar care poartă o coroană cu flori albe, un militar care poartă stindardul Reginei, urmați de Principesa Moștenitoare și Principele Radu. Bisericile din împrejurimi vor trage clopotele.
Ora 10.55 – Așezarea crucii în spatele sicriului. Așezarea sicriului pe catafalcul din Piața Palatului Regal, poziționarea stindardului și a coroanei rotunde de flori albe. Principesa Moștenitoare și Principele Radu se vor opri înaintea catafalcului și vor aștepta punerea sicriului, a crucii, a stindardului, a florilor.
Ora 11 – Semnal funerar de trompetă ce marchează începerea slujbei religioase.
Ora 11 – 11.20 – Slujba religioasă va fi oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Romano-Catolic de București, având alături ierarhi și un sobor de preoți catolici. Sicriul va fi încadrat la cele patru colțuri de 4 militari ai Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” și la dreapta şi la stânga lui, pe mijloc, de doi Cavaleri ai Ordinului de Malta, care vor ţine două lumânări aprinse.
Ora 11.20 – Încheierea ceremoniei religioase va fi marcată de un semnal lung de trompetă, apoi Orchestra Reprezentativă a MapN va începe lucrarea muzicală funebră, care va dura până când sicriul este pus în mașina mortuară.
Ora 11.20 – 11.30 – Militarii iau sicriul de pe catafalc și îl așază în mașina mortuară, alături de crucea de lemn, coroana de flori albe și stindardul Reginei.
Ora 11.30 – Mașina mortuară parcurge încet câțiva metri, este flancată de 12 jandarmi călare (care urmează să fie așezați 6 în față și 6 în spate) apoi pornește convoiul. Când caii și mașina mortuară au pornit, bisericile din împrejurimi vor trage clopotele.
Ora 11.40 – 12 – Cortegiul de mașini traversează Piața Palatului Regal, Bulevardul Magheru, Piața Romană. La Piața Romană, călăreții se vor retrage și se va continua traseul cu viteză mică în direcția Piața Victoriei, Bulevardul Aviatorilor, Piața Charles de Gaulle, Bulevardul Mareșal Prezan până la Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu avea loc nicio oprire și nu se va face slujbă religioasă.
Ora 12 – Deplasarea de la Arcul de Triumf spre Curtea de Argeș pe traseul Chitila – Găești – Topoloveni – Pitești – Curtea de Argeș. Cortegiul funerar nu se va opri de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localități.
Ora 14.30 – Sosirea la intrarea în parcul Mânăstirii Curtea de Argeș a Familiei Regale române și străine și a musafirilor străini.
Ora 14.45 – Sosirea la intrarea în parcul Mânăstirii Curtea de Argeș a convoiului mortuar.
Ora 14.50 – Coborârea sicriului din mașina mortuară, purtat de cei 8 militari. Sicriul va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală și așezat pe catafalc. Așezarea crucii în spatele sicriului, poziționarea stindardului și a coroanei rotunde de flori albe.
Ora 15 – Slujba de înmormântare oficiată de ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului având alături ierarhi și un sobor de preoți ortodocşi.
Ora 15.30 – Purtarea sicriului în Noua Catedrală. Urmează sicriului doar Familia Regală şi soborul de preoţi
Ora 15.35 – Ceremonia religioasă a îngropării. Caracter strict privat.