Calendarul evenimentelor, 15 august – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Constanța: Preşedintele Klaus Iohannis participă la manifestările organizate de Ziua Marinei Române – ora 9:55, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei

– Ministere

 * Izvorul Mureșului, jud. Harghita: Centrul Cultural Toplița, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (Bucureşti), Centrul European de Studii Covasna-Harghita (Sf. Gheorghe), cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, Institutului Cultural Român, Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, al Primăriei și Consiliului Local Voșlăbeni, organizează lucrările celei de-a XIV-a ediţii a Universităţii de Vară Izvoru Mureşului, ce va avea loc în perioada 15 – 21 august, tema ediţiei din acest an fiind „Statul Român şi Românii de la Frontiera Uniunii Europene şi NATO”. Deschiderea va avea loc la ora 16:00; participă ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor

– Apărare, Interne

* Manifestări prilejuite de „Ziua Marinei Române” (15 aug.):

► București:

  • ora 9:00 – Ceremonie Militară de ridicare a pavilionului României la catargul din Parcul Herăstrău, zona Debarcader, lansarea unei ancore de flori în memoria eroilor marianari; cuvântarea Zeului „Neptun”

► Constanța:

  • între orele 9:00 – 17:00 – „Ziua Porţilor Deschise”, la Muzeul Marinei Române
  • ora 10:00 – Exercițiul demonstrativ întrunit FNR 16, pe faleza din fața Comandamentului Flotei
  • ora 13:00 – Jocuri și concursuri marinărești în Portul Tomis
  • ora 20:00 – Concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale pe faleză, în zona Cazinou
  • ora 22:00 – Spectacol de artificii și retragerea cu torțe a marinarilor militari pe traseul Vraja Mării – Cazino – Comandamentul Flotei – Piața Ovidiu – Miga – Prefectura Constanța

► Mangalia:

  • ora 8:45 – Exercițiul demonstrativ întrunit FNR 16, jocuri și concursuri marinărești, ateliere interactive, expoziție de tehnică și armament, în Portul Turistic Mangalia
  • ora 20:00 – Concert susținut de Muzica Militară Reprezentativă a MApN, spectacol de muzică populară, prezentat de Ansamblul „Doinița” din Bistrița
  • ora 22:00 – Retragerea cu torțe a marinarilor militari și foc de artificii

► Brăila:

  • ora 9:00 – Exercițiul demonstrativ FNR 16, jocuri și concursuri marinărești, ateliere interactive, expoziție de tehnică și armament, pe Faleza Dunării

► Galați:

  • ora 17:00 – Exercițiul demonstrativ FNR 16, pe Faleza Dunării

►Tulcea:

  • ora 9:50 – ridicarea pavilionului şi a marelui pavoaz, precum şi primirea reprezentantului Guvernului în teritoriu, moment care va deschide oficial „Ziua Marinei”

– Culte, Biserică

* Cacica, jud. Suceava şi Iaşi: Vizita Patriarhului latin emerit al Ierusalimului, Fouad Twall, în unele parohii şi centre pastorale din Moldova (12-19 aug.). Din programul zilei:

  • în cadrul Sfintei Liturghii solemne pontificale a hramului de la Cacica, acesta va ţine cuvântul de învăţătură
  • ora 18:30 – va ţine o predică în cadrul Liturghiei solemne de hram a Catedralei din Iaşi

– Diaspora

* Reşiţa: Primăria Reşiţa, Consiliul Local şi „RePatriot”, organizează în premieră, „Ziua diasporei” – ora 19:00, în centrul civic al municipiului. „RePatriot” este un proiect de repatriere prin antreprenoriat, iniţiat de peste 30 de lideri din business-ul românesc, antreprenori şi executivi de top în 2015, şi îşi propune să susţină românii care doresc să revină în ţară, cu informaţii şi consiliere pentru acces rapid la oportunităţile din România

– Istorie

* Vălenii de Munte: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău participă cu două expoziţii şi un spectacol muzical-poetic la lucrările Universităţii Populare de Vară „Nicolae Iorga” (14 – 19 aug.). Astăzi, are loc vernisajul expoziţiei „Spătarul Nicolae Milescu – primul enciclopedist roman” – la Casa memorială „Nicolae Iorga” şi va fi prezentată de Valeriu Matei

– Cultură

* Centrul Cultural „Swar Arpan”, sub patronajul Ambasadei Indiei la București, organizează în perioada 15 – 23 august, prima ediție a Festivalului ”Nirmalanjali”, un omagiu adus libertății prin muzică și dans, eveniment prilejuit de Ziua Independenței Indiei. Spectacolul omagial al ediţiei de la Bucureşti are loc de la ora 19:00, la Teatru Elisabeta. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Prima expoziție Romanian Polaroid Photographers din București – „Emotion in Motion”, în cadrul căreia 9 artiști români răspândiți prin toate colțurile lumii și 3 invitați străini îşi vor expune lucrările, între 15 și 22 august, la KUBE Musette – Calea Victoriei nr. 114

* Sub egida Live Music Events in Bucharest – Summer 2016 – Marcel Avram, East European Production, D&D East Entertainment și Radio Zu prezintă „ZUtopia Music Festival”, în cadrul căruia au loc concerte susţinute în premieră în România de artişti ca Steve Aoki, Sia, Fallulah şi Selah Sue – ora 17:00, în Piața Constituției (15 – 17 aug.)

* Cluj-Napoca: „Zilele Culturale Maghiare”. Împlinirea a 700 de ani de la ridicarea Clujului la rang de oraş, printr-un ordin dat de către regele Carol Robert de Anjou, va fi tema principală a ediţiei din acest an (15-21 august)

* Mamaia: Se încheie săptămâna „Mamaia – 110 ani de vacanţe“, organizată de Asociaţia Litoral – Delta Dunării (10-15 august), în Piaţeta Casino. Din program:

  • expoziţie organizată de Wild Art, în parteneriat cu Caruselul COOLtural, în memoria regretatului arhivar şi istoric Virgil Coman, alături de graficianul şi caricaturistul Leonte Năstase şi nume mari ale culturii constănţene şi naţionale
  • spectacol susţinut de „Fanfara RAJA” cu Muzica Apelor, o aleasă combinaţie de muzică şi imagine – ora 20:00
  • spectacol de teatru „Mamaia în costum de baie“, în regia lui Lucian Iancu
  • Damian Drăghici & Brothers şi invitaţii

* Mediaş: Unul dintre cele mai aşteptate filme româneşti ale anului, „Câini”, scris şi regizat de Bogdan Mirică, va fi proiectat în avanpremieră în cadrul Caravanei TIFF (15 – 17 aug.) – ora 21:45, în Piaţa Corneliu Coposu. Thriller-ul „Câini”, a câştigat Trofeul Transilvania la Festivalul Internaţional de Film Transilvania şi Premiul criticii – FIPRESCI în secţiunea „Un Certain Regard”, la Cannes

* Jud. Mureş: Concert Reger String Trio, în cadrul proiectului „Arts District is Here!”, prin care tinerii muzicieni promovează spațiile de patrimoniu din România – ora 14:00, la Biserica fortificată Cloașterf

* Sinaia: Caravana Filmelor NexT ajunge în Sinaia, unde va prezenta o serie de scurtmetraje premiate – ora 21:00, în Parcul Dimitrie Ghica (15 – 16 aug.)

* Suceava, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei: În perioada 15 – 25 august, se va desfășura cea de a II-a ediție a Festivalului „Zilele Filmului Istoric în Bucovina”, eveniment organizat de Asociaţia Culturală „Eric Voegelin”, în parteneriat cu mai multe instituţii locale. Din program:

  • Suceava (15-17 aug.) – în Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul de istorie și Hanul Domnesc
  • Câmpulung Moldovenesc (18-19 aug.) – la Casa de Cultură și Complexul Aquarius
  • Vatra Dornei (19-25 aug.) – la Casa de Cultură, Sala oglinzilor din Primăria Vatra Dornei, Grădina Cazinoului din Parcul Central, Pârtia Veverița și Centrul Vechi

* Ierusalim: România va fi reprezentată de mai mulţi artişti la Târgul Internaţional de Arte şi Meşteşuguri de la Ierusalim, organizat între 15 şi 27 august – la Mitchell Garden, Amfiteatrul „Merrill Hassenfeld” din „Sultan’s Pool”, şi Centrul de arte şi meşteşuguri „Khutsot Hayotser”. Standul românesc va fi amenajat cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv. Participă: Ema Hagiu, artist plastic, Filomela Tiştere, artist popular şi instructor la Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu, Antonio Andrusceac şi Andreea Mădălina Drăghescu

* Istanbul: Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir”, alături de Comunitatea Ortodoxă Română din Turcia vernisează expoziţia de fotografii „Biserici şi mănăstiri din România”, semnată de Claudiu Petringenaru – ora 13:00, la Biserica Ortodoxă Română (15-29 aug.)

– Sport

* Programul activităţilor de presă dinaintea meciului tur Steaua Bucureşti – Manchester City din play-off-ul Ligii Campionilor la fotbal:

  • ora 11:00 – Antrenament oficial FC Steaua Bucureşti – Domneşti (deschis presei 15 minute)
  • ora 13:30 – Conferinţă de presă FC Steaua – pe Arena Naţională
  • ora 17:30 – Conferinţă de presă Manchester City – pe Arena Naţională
  • ora 18:00 – Antrenament oficial Manchester City – pe Arena Naţională, deschis presei

* Au loc două meciuri din etapa a 4-a a Ligii I de fotbal:

  • ora 18:30 – CS Universitatea Craiova – CSM Poli Iaşi – pe Stadionul „Extensiv” – Craiova
  • ora 21:00 – FC Dinamo Bucureşti – FC Voluntari – pe Stadionul „Dinamo”

* SUA: Jucătoarea de tenis Simona Halep participă la Turneul WTA de la Cincinnati (15 – 21 aug.)

* Rio de Janeiro: Programul sportivilor români participanţi la Jocurile Olimpice de Vară (5 – 21 aug.)

  • Atletism – Marian Oprea (triplusalt) – ora 15:30 – calificări grupele A şi B – la Olympic Stadium
  • Gimnastică artistică – Cătălin Ponor (bârnă) – ora 21:46 – finala – la Rio Olympic Arena, Barra
  • Gimnastică artistică – Marian Drăgulescu (sărituri) – ora 20:54 – finala – la Rio Olympic Arena, Barra

– Diverse

* Jud. Hunedoara: În Staţiunea montană din Parâng are loc sărbătoarea „Nedeia Troiţei”, ce vesteşte perioada în care se adună grânele – ora 12:00. Cu acest prilej, cei care vor urca la petrecerea câmpenească vor avea gratuitate la telescaun

– S-a întâmplat într-o zi de 15 august

* Acum 486 de ani (1530) s-a încheiat ridicarea bisericii noi a mănăstirii Humor, ctitoria marelui logofăt Teodor Bubuiog (pictura, executată în 1535, este opera lui Toma de la Suceava). Biserica pictată a mănăstirii este înscrisă pe lista patrimoniului cultural UNESCO

* Cu 482 de ani în urmă (1534) călugărul spaniol Ignaţiu de Loyola întemeia „Societatea lui Isus” (Ordinul Iezuiţilor), ordin călugăresc catolic ce-şi propunea combaterea Reformei şi întărirea puterii papale. A fost aprobat pe 27 septembrie 1540 de papa Paul al III-lea, prin bula „Regimini militantis Ecclesiae”

* În urmă cu 168 de ani (1848) inventatorul american Milton Waldo Hanchett (1822-1904) patenta scaunul de dentist

* Acum 128 de ani (1888) a apărut, la Bucureşti, cotidianul „Adevărul” (1888-1916; 1919-1937; 1946-1951); primul director – Alexandru V. Beldiman. La data de 25.XII.1989 apărea primul număr al noii serii a ziarului

* Cu 102 ani în urmă (1914) avea loc inaugurarea oficială a Canalului Panama, care traversează istmul Panama, din America Centrală, şi leagă oceanele Atlantic şi Pacific. Începute în 1881 de către francezul Ferdinand Lesseps, cel care a realizat şi Canalul de Suez, lucrările de construcţie ale canalului au fost terminate la 3.VIII.1914. După falimentul Companiei Lesseps (1892), lucrările au fost cedate Statelor Unite. La data de 18.XI.1903, guvernul panamez a concesionat pe timp „nelimitat” Statelor Unite construirea, exploatarea şi controlul asupra zonei canalului interoceanic, fapt ce i-a nemulţumit pe panamezi şi a determinat derularea, de-a lungul anilor, a numeroase negocieri. Pe baza tratatelor Torrijos-Carter (semnate la 7.IX.1977, la Washington), Canalul Panama a trecut, la 31.XII.1999, sub deplina suveranitate a Republicii Panama

* Se împlinesc 100 de ani (1916) de când Germania declara război României (în prima conflagraţie mondială). La data de 14/27.VIII.1916 România declarase război Austro-Ungariei (15/28)

* Tot 100 de ani se împlinesc de la înfiinţarea Corpului Apărării Antiaeriene, prima entitate românească specializată în lupta contra aeronavelor

* Cu 69 de ani în urmă (1947) în România s-a adoptat o nouă reformă monetară. În sume limitate, în funcție de profesia deținătorilor, schimbarea banilor s-a facut la raportul de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou. Familiile de țărani puteau schimba cel mai mult: 5 milioane de lei, iar dacă aveau dovada că au livrat statului cota de produse mai aveau voie să schimbe în plus 2,5 milioane. Urmau apoi salariații, pensionarii și cei cu profesii liberale recunoscute oficial, cu 3 milioane de lei. Restul a avut dreptul să schimbe 1,5 milioane de lei vechi. Sumele neschimbate s-au blocat în conturi

* Acum 47 de ani (1969), între 15 şi 18 august, s-a desfăşurat, la New York (SUA), prima ediţie a festivalului de muzică rock „Woodstock”, punct de referinţă în cariera a numeroşi muzicieni. În opinia multora, ediţia din 1969 a fost cel mai reprezentativ moment al mişcării „flower power”

Aniversări – Comemorări 

– Adormirea Maicii Domnului (Calendarul Creştin-Ortodox 2016; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2016; Calendarul Romano-Catolic 2016)

– Ziua morţilor – Sfinţirea mormintelor (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2016)

– „Ziua Marinei Române”; se sărbătoreşte, din anul 1902, de Ziua Sfintei Fecioare Maria, protectoarea marinarilor

– 1714, 15/26: A fost ucis (decapitat), la Constantinopol, chiar în ziua în care împlinea 60 de ani, voievodul Constantin Brâncoveanu, deoarece a refuzat să trădeze religia strămoşilor şi să se convertească la islamism; alături de el şi-au pierdut viaţa şi cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei), precum şi sfetnicul Ianache; domn al Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, Constantin Brâncoveanu a reuşit, pe plan extern, timp de un sfert de veac, să menţină o poziţie de echilibru a ţării între Imperiul Otoman, Rusia şi Imperiul Habsburgic; domnia sa s-a caracterizat printr-o deosebită înflorire a culturii şi artei (în timpul său creându-se şi dezvoltându-se „stilul brâncovenesc”); osemintele domnitorului sunt înmormântate în biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, biserică ctitorită de familia Brâncoveanu între anii 1705-1707 (n. 1654). NOTĂ: Datorită râvnei sale pentru apărarea Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992, fiind prăznuit a doua zi după data morţii sale, la 16 august. În contextul împlinirii a 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni, în Patriarhia Română anul 2014 este „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”

– 1869: S-a născut Victor – Vartan Mestugean, prozator şi publicist; între anii 1924 şi 1942 a editat revista culturală armeană în limba română „Ararat”; director al Şcolii armene din Bucureşti (din 1920) (m. 1942)

– 1877: S-a născut Francisc Şirato, pictor, grafician şi critic de artă (m. 1953)

– 1883: S-a născut Corneliu Moldovanu (pseudonimul lui Corneliu Dumitrache), poet, prozator şi dramaturg; membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români, al cărui preşedinte a fost (1921-1923; 1933-1935); a făcut parte din mai multe Consilii de Administraţie ale SRR şi a colaborat constant la emisiunea „Universitatea Radio”; director general al Teatrului Naţional din Bucureşti şi director general al teatrelor (1924-1926; 1927-1928) (m. 1952)

– 1894: S-a născut Ion Chinezu, critic literar şi traducător (între anii 1949 şi 1964 a tradus din literatura maghiară clasică şi contemporană); a colaborat la realizarea unora dintre lucrările iniţiate de Muzeul Limbii Române din Cluj („Dicţionarul limbii române”, „Atlasul lingvistic al României” şi „Bibliografiile Dacoromaniei”); între anii 1935 şi 1940 a condus cea mai prestigioasă revistă transilvăneană interbelică, „Gând românesc” (m. 1966)

– 1896: S-a născut regizorul Sică Alexandrescu (m. 1973, la Cannes) – 120 de ani

– 1903: S-a născut Ştefan-Marius Milcu, medic, biolog şi antropolog; creatorul endocrinologiei moderne în România; considerat pionier al aplicării izotopilor radioactivi în endocrinologie; a introdus în antropologie metoda de investigare medico-socială; membru titular al Academiei Române din 1948, vicepreşedinte al acestui for (1963-1974) (m. 1997)

– 1908: S-a născut Constantin Miu-Lerca, matematician, poet şi gazetar (m. 1985)

– 1909: S-a născut chimista Ecaterina Ciorănescu-Neniţescu; lucrări în domeniul chimiei organice şi al medicamentelor de sinteză; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 2000)

– 1912: S-a născut profesorul Grigore Gheba, cunoscut autor de culegeri de matematică (m. 2004)

– 1914: S-a născut părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, teolog din „generaţia de aur”, considerat unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei; a fost prigonit şi închis de comunişti; din 1976 a slujit în Mănăstirea „Sf. Maria” din Techirghiol (m. 2011)

– 1929: S-a născut Marius Petre Visarion, inginer geofizician; s-a axat pe prospectarea geofizică a subsolului României; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 2006)

– 1932: A murit generalul Traian Moşoiu; s-a remarcat în luptele pentru eliberarea teritoriului României de sub ocupaţia Puterilor Centrale în timpul primului război mondial (1916-1919); după război, ca ministru (de război, al comunicaţiilor sau al lucrărilor publice), s-a ocupat de reorganizarea şi refacerea armatei, a economiei şi a administraţiei, grav afectate de conflagraţia mondială (n. 1868)

– 1936: S-a născut (la Bazargic, azi în Bulgaria) Marian Traian Gomoiu, biolog şi oceanolog; cercetări privind evoluţia ecosistemelor în Marea Neagră şi Delta Dunării; membru titular al Academiei Române din 2015 – 80 de ani

– 1937: S-a născut poetul Marcel Mihalaş (m. 1987)

– 1944: A murit Ştefania Mărăcineanu, chimistă şi fiziciană de renume internaţional, care a formulat teorii despre radioactivitate, radioactivitatea artificială (1924) şi procedeul de declanşare artificială a ploii (1931); a organizat primul Laborator de Radioactivitate din România la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti (n. 1882)

– 1956: A murit Victor Papilian, prozator, dramaturg, eseist şi memorialist; medic şi profesor de anatomie la Universitatea din Cluj (n. 1888) – 60 de ani

– 1957: A murit medicul igienist Gheorghe Banu, unul din promotorii studiilor complexe de igienă socială din România (n. 1889)

– 1960: S-a născut Ioan Ică jr., profesor de teologie (considerat unul dintre marii teologi contemporani), scriitor şi traducător

– 1992: A murit cântăreaţa şi actriţa Anda Călugăreanu (n. 1946)

– 2007: A murit Alexandru Dan Condeescu, critic şi istoric literar, editor; fost director al Muzeului Literaturii Române (n. 1950)

– 2009: A murit compozitorul de muzică uşoară Florin Bogardo (n. 1942)

EVENIMENTE EXTERNE

– Belgrad: Vizita premierului suedez, Stefan Lofven, în Serbia (15 – 16 aug.). Va avea convorbiri cu președintele  sârb, Tomislav Nikolić, şi premierul sârb, Aleksandar Vučić

– Belgrad/Pristina: Vizita vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, în Serbia şi Kosovo (15 – 17 aug.)

– Seul: Președintele sud-coreean Park Geun-hye, urmează să susţină un discurs în cadrul ceremoniei oficiale cu prilejul Zilei Eliberării (15 aug.)

– New Delhi: Prim-ministrul indian, Narendra Modi, se adresează naţiunii cu ocazia Zilei Independenţei (15 aug.)

– Tokyo: Împăratul Japoniei, Akihito şi împărăteasa Michiko, premierul Shinzo Abe, participă la o ceremonie comemorativă  la împlinirea a 71 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial – la stadionul Budokan

– Rabat, Maroc: Trimisul special al președintelui american pentru coaliția internațională împotriva grupului Statul Islamic, Brett McGurk va discuta despre cele mai recente evoluții în lupta coaliției împotriva grupului terorist

Aniversări – Comemorări 

– Ziua Naţională a Republicii Congo; aniversarea proclamării independenţei – 1960

– Ziua Naţională a Republicii Coreea; eliberarea de sub dominaţia colonială japoneză – 1945

– Ziua Independenţei Indiei – 1947. Sărbătoare Naţională

– 1769: S-a născut Napoleon I Bonaparte, împărat al Franţei (1804-1814 şi 1815); a fost unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari din istorie; de numele său se leagă Codurile civil (1804), comercial (1808) şi penal (1810), ce au dat o nouă bază relaţiilor juridice; politica sa externă s-a bazat pe un lung şir de războaie („războaiele napoleoniene”) pentru hegemonie în Europa; după prima abdicare (1814) şi primul exil, revine în Franţa la 1.III.1815 („cele 100 de zile”), dar este înfrânt de armata anglo-prusacă şi silit din nou să abdice; va fi exilat pe insula Sf. Elena din Oceanul Atlantic, unde va şi muri (m. 1821)

– 1771: S-a născut Sir Walter Scott, scriitor romantic scoţian, considerat creator al romanului istoric (m. 1832) – 245 de ani

– 1772: S-a născut Johann Nepomuk Maelzel, constructor german de instrumente mecanice; inventatorul metronomului (m. 1838)

– 1794: S-a născut Elias Magnus Fries, botanist şi micolog suedez (m. 1878)

– 1883: S-a născut Ivan Meštrović, sculptor, pictor şi gravor croat; stabilit în Marea Britanie (1914), apoi în SUA (1947); fondator al Academiei de Artă din Zagreb (1909); a realizat la Bucureşti statuile lui Carol I, I. I. C. Brătianu şi monumentul lui Ferdinand I; membru de onoare străin al Academiei Române din 1940 (m. 1962)

– 1890: S-a născut compozitorul francez Jacques Ibert (m. 1962)

– 1892: S-a născut fizicianul francez Louis de Broglie; de numele său se leagă punerea bazelor mecanicii ondulatorii (1924); membru de onoare străin al Academiei Române din 1957 (m. 1987)

– 1893: S-a născut Alexandr Gauk, dirijor şi pedagog rus (m. 1963). NOTĂ: Unele surse menţionează şi stilul vechi – 3 august 1893

– 1907: A murit Joseph Joachim, violonist şi compozitor austriac de origine maghiară (n. 1831)

– 1912: S-a născut Julia Child ( pe numele său adevărat Julia Carolyn McWilliams), bucătar american, autor, şi personalitate de televiziune. Ea este recunoscută pentru introducerea bucătăriei franceze în rândul publicului american şi realizarea ulterioară a propriei emisiuni  de televiziune (m. 2004)

– 1925: S-a născut Oscar Peterson, pianist şi compozitor canadian de jazz (m. 2007)

– 1925: S-a născut pianistul italian Aldo Ciccolini; devenit cetăţean francez din 1969 (m. 2015)

– 1935: A murit Paul Signac, pictor, grafician şi acuarelist francez; teoretician al tehnicii divizioniste în pictură (n. 1863)

– 1936: A murit scriitoarea italiană Grazia Deledda; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1926 (n. 1871) – 80 de ani

– 1944: S-a născut Gianfranco Ferré, unul dintre cei mai cunoscuţi designeri italieni (m. 2007)

– 1951: A murit pianistul american de origine austriacă Artur Schnabel; a fost primul artist care a înregistrat toate sonatele pentru pian ale lui Ludwig van Beethoven (n. 1882) – 65 de ani

– 1966: A murit Jan Kiepura, tenor polonez naturalizat american (n. 1902) – 50 de ani

– 1972: S-a născut Ben Affleck, actor, scenarist, producător și regizor de film american

– 1982: A murit biochimistul suedez Axel (Hugo Theodor) Theorell; cercetări asupra enzimelor respiratorii; a descoperit natura enzimelor oxidative şi modul lor de acţiune; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1955 (n. 1903)

– 2012: A murit Harry Harrison, autor american de literatură ştiinţifico-fantastică (n. 1925)

– 2014: A murit Licia Albanese, soprană italo-americană, specializată în interpretarea operelor lui Puccini (n. 1909)