România, invitată de onoare la a 23-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Beijing

banner targ carte beijingÎn perioada 24–28 august 2016 va avea loc cea de-a 23-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Beijing, eveniment la care România, alături de celelalte țări central și est-europene, este invitată de onoare. Participarea țării noastre la eveniment este susținută de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, și poartă mesajul „Booking Romania”.

Târgul Internațional de Carte se va desfășura în Noul Centru Expozițional din Beijing și este organizat de către Administrația Națională pentru Presă, Edituri, Film, Radio și Tv, prin International Expo Center of China Publishing Group Corporation.

La standul României vor fi expuse peste 1200 de titluri de albume și cărți, apărute la 20 edituri românești, precum și traduceri din autori români, publicate cu sprijinul Centrului Național al Cărții din cadrul ICR. Cărțile românești vor fi ulterior oferite, prin intermediul Ambasadei României, Institutului Cultural Român de la Beijing, Catedrei de Limba Română din cadrul Universității de Limbi și Literaturi Străine, Beijing. Biblioteca Națională a României pune la dispoziția ICR peste 120 de titluri de carte, pentru o Expoziție dedicată traducerilor din limbile chineză și română.

Pentru ediția 2016 a Târgului de la Beijing, programul de evenimente realizat de Institutul Cultural Român include lansări de carte, dintre care menționăm volumul „Pas cu pas” de Klaus Iohannis, președintele României, prezentarea albumului Enescu: „Muzicianul de geniu în imagini”, „Gramatica Limbii Române Contemporane”, autor Dong Xixiao. Prezentarea de carte românească va fi însoțită de recitaluri ale maestrului Grigore Leșe și ale violonistului Andrei Mihail, precum și de interpretarea piesei de teatru „Angajare de clovn” de Matei Vișniec, în prezența autorului. Lista evenimentelor este completată de expunerea colecției filatelice a lui Alexandru Bartoc, precum și de alte activități conexe: conferințe, dezbateri, întâlniri cu traducătorii și editorii chinezi.

Un eveniment special va fi dedicat Zilei Limbii Române, programat în ultima zi a târgului, când acesta este deschis publicului larg, duminică, 28 august 2016, și va consta în conferințe, un dialog româno-chinez, un recital poetic din opera lui Mihai Eminescu și lansarea cărților „Gramatica limbii române contemporane” și „Istoria culturii române moderne”.

Cu o zi înaintea deschiderii oficiale a târgului, marți, 23 august, la Beijing, va avea loc ceremonia de decernare a Premiului Special pentru Carte, cea mai prestigioasă distincție a Chinei în domeniu. Laureații sunt 20 de sinologi și scriitori de renume din toată lumea, printre care și directorul Institutului Cultural Român de la Beijing, Constantin Lupeanu.

Cu ocazia celui mai important eveniment de profil desfășurat la Beijing, președintele ICR, Radu Boroianu, declară: „Pentru a doua oară consecutiv, România este prezentă la prestigiosul Târg Internațional de Carte de la Beijing, deținând, alături de celelalte țări din Centrul și Estul Europei, calitatea de invitată de onoare. Țara noastră, prin instituția pe care o reprezint, aduce în atenția comunității internaționale un parcurs excepțional, o istorie multidimensională a creației culturale autohtone. Pluralitatea aspectelor expuse în cadrul acestui eveniment  reprezintă o șansă de afirmare a României în calitate de contributor de înaltă valoare în domeniul cărții. Le mulțumesc, din partea ICR, tuturor partenerilor la acest proiect, precum și organizatorilor. Sper ca prezența României la Beijing să devină o tradiție. Acest proiect de țară, prezența noastră la un important târg de carte din zona asiatică, se datorează multor creatori, dar mai ales traducătorilor, care au facilitat – sper –  plăcerea lecturării unor autori români în limba chineză și în numeroase alte limbi de circulație internațională. Afirm acestea cu prilejul apropiatei Zile a Limbii Române, sărbătorită pe 31 august”.

Din delegația României, prezentă la Târgul Internațional de Carte de la Beijing, fac parte Ligia Deca – consilier de stat, Irina Cajal – subsecretar de stat, din partea Ministerului Culturii, Adrian Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei, Cristina Andrei, director al Muzeului Național George Enescu, Octavian Dumitru, director al Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Andrei Mihail, muzician, Matei Vișniec, poet și dramaturg român, Grigore Leșe, interpret de muzică tradițională românească, și Cristian Todie, artist vizual. Din partea Institutului Cultural Român vor participa Mihaly Zoltán Nagy, vicepreședintele ICR, Cristina Liberis, secretar general adjunct al ICR, Bogdan Popescu, directorul Centrului Național al Cărții (CENNAC), Silvia Sâmihăian, expert în cadrul CENNAC.

Târgul Internațional de Carte de la Beijing a avut loc pentru prima dată în 1986 și a devenit unul dintre primele patru târguri internaționale de carte din lume. Evenimentul se desfășoară în fiecare an la sfârșitul lunii august și reunește editori, organizații, scriitori și vizitatori din 82 de țări.

România a participat pentru prima dată cu un stand de țară la Târgul Internațional de Carte de la Beijing (BIBF) în 2015, cu ocazia inaugurării Institutului Cultural Român din Beijing. Partenerii  ICR pentru evenimentul din acest an sunt Ministerul Culturii, Biblioteca Națională a României,  Fundația Bartoc.

Sponsor: NIRO INVESTMENT GROUP

Detalii: http://icr.ro/pagini/romania-invitata-de-onoare-la-a-23-a-editie-a-targului-international-de-carte-de-la-beijing