Bryan Adams a ajutat la strângerea a 10.000 de lire sterline pentru o adolescentă care suferă de o formă rară de cancer

Cântăreţul Bryan Adams a ajutat la strângerea unei sume de 10.000 de lire sterline pentru o adolescentă care are o formă rară de cancer. Banii au fost colectaţi la un concert al său, fiind oferiţi atât de spectatorii prezenţi, cât şi de membrii formaţiei. Kelly Turner, în vârstă de 16 ani, din Dover, comitatul britanic Kent, a fost diagnosticată cu o tumoare desmoplastică cu celule mici în 2015 şi i s-a spus că mai are doi ani de trăit. Cele 10.000 de lire sterline au fost strânse în timpul concertului pe care Bryan Adams l-a susţinut recent la Kent County Cricket Club din Canterbury. „Puterea oamenilor! Seara trecută noi am făcut ceva diferit la concertul din Canterbury. Sunt atât de mândru de audienţa din seara concertului!”, a scris starul canadian pe pagina lui Facebook. Familia adolescentei încearcă să strângă un milion de lire sterline pentru a plăti un specialist în Statele Unite. Până în prezent, familia Turner a reuşit să strângă 102.309 lire sterline.

(www.bbc.co.uk – 17 august)