Cu riscul de a le „pierde” în trupe din străinătate, autorităṭile comuniste de la Bucureşti au permis în anii ’60 vedetelor baletului românesc să facă turnee în străinătate. Artista emerită Ileana Iliescu, prim balerină a Operei Române, făcea parte din elita noastră şi era cunoscută în toată Europa, aşa încât a putut pleca în ṭări cu o îndelungată tradiṭie în arta dansului. Toate drumurile sale de atunci, colaborarea cu artişti străini şi români din străinătate au dus-o spre sfârşitul carierei la Torino. Acolo Ileana Iliescu a lucrat 13 ani ca profesoară.
„Noi aveam trei-patru turnee pe an. În special vara le făceam, când stagiunea era închisă [la noi]. Şi majoritatea au fost făcute în Italia, chiar ṣi primul turneu cu Lacul lebedelor, tot în Italia a fost făcut, ṭin minte, la Veneṭia, la Lido di Venezia, în Cazino, poṭi să-ṭi imaginezi, era o scenuṭă mică… cum ne-am descurcat noi nu mă întreba! Şi în faṭa scenei era sala, dar veneau ăṣtia de la sala de jocuri, în mici pauze, se mai uitau puṭin la noi, se întorceau în sala de jocuri… Şi noi, pentru care dansul era sacru, ne gândeam cum ăṣtia vin, se uită, pleacă… Dar mă rog, era primul nostru turneu, o, eram grozavi!
Sigur că am mai avut o mulṭime de… am dansat într-o arenă de coridă în Spania, tot Lacul lebedelor, s-a montat o scenă acolo, trei sferturi din amfiteatru era pentru public ṣi ultimul era pentru scenă, am mai văzut ṣi un taur, ne-a arătat cineva când ne îmbrăcam, în infirmerie ṣi zice: „Veniṭi să vă arătăm ceva„ ṣi acolo ne-a arătat o încăpere mică-mică aṣa, că abia intra taurul, în întuneric complet, ne-am uitat prin geamul ăla, dar abia l-am văzut! Îl ṭinea în intuneric, că în momentul în care îi dă drumul în arenă, în lumină, este orbit de contastul ăsta ṣi înnebuneṣte. […]
Aveaṭi diurnă mare în turnee?
Da… eram cu salamul în traistă! Şi aicea [în ṭară] ne mergea salariul, e adevărat, dar îṭi dai seama că noi, acolo, din băniṣorii ăia vroiam să mai aducem ṣi noi aṣa, un săpun, un spray, pe vremea aia. Şi plecam toṭi cu geamantanele pline de salam, de caṣcaval, de conserve, de nu ṣtiu ce. Diurna care era, o diurnă fixă… […]
Eu am dansat, spre exemplu, la Pavia Lacul lebedelor ṣi am primit pe seară 9000 de lire, cât a primit ṣi maṣinistul care ducea scaunul. Diurna era egală pentru toṭi! Pe urmă, sigur, în timp, au început diferenṭele în ansamblul care… era obligatoriu să-ṣi primească diurna asta fixă, pe urmă erau soliṣtii, primii soliṣti care aveau caché-uri ṣi mă rog, aṣa s-a schimbat puṭin viaṭa noastră. […]
Spectacolul marcant pe care iară n-am să-l uit, a fost cel de la Moscova cu compania Bolṣoi Teatr, am dansat cu Marinel Ştefănescu, el cu un an înainte obṭinuse premiul I la un concurs la Moscova ṣi avea dreptul la două spectacole mari, cu companiile ruseṣti.
Asta era în anii ’60…
Da… Şi atunci am plecat împreună, am dansat la Bolṣoi ṣi Giselle la Kirov. Ei, a fost într-adevăr un pas extraordinar, pentru că foarte puṭini dansatori intră să danseze cu trupa lor, ṣtii, adică vin… ṣi baletul nostru a fost plecat în Rusia ṣi a dansat spectacole: ṣi Lacul ṣi Carmen ṣi altele, dar să dansezi cu ai lor n-a fost nimeni! […]
Mai târziu, Marinel Ştefănescu ṣi partenera lui, italianca, […] au introdus în ṣcoala lor metoda asta [de dans], Vaganova. Şi sigur că la un moment dat directorul ṣcolii de la Torino, când a văzut metoda lor zice: „Aa, păi vreau ṣi eu să am aṣa profesor care să…„, încă el era însurat cu o englezoaică ṣi metoda ṣcolii lui era o metodă englezească care e foarte rigidă ṣi mai puṭin spectaculoasă, mă rog. […] Metoda Vaganova e dansantă, e scenică, e nemaipomenită! […] Pentru că ṣcolile occidentale, mă refer mai mult la băieṭi, în special la băieṭi, mă rog ṣi la fete, dar în special la băieṭi, tehnica lor este mai măruntă, mai statică. În timp ce asta rusească este toată în dezvoltarea spaṭiului scenic, ṣtii, cu manejuri, cu sărituri mari. Ei, e o diferenṭă de studiu. Şi, mă rog, asta i-a plăcut directorului de la Torino ṣi atuncea am ajuns cu Cotovelea, amândoi am plecat cu un contract mai lung, la Torino. Deci era un an la început ṣi pe urmă s-a prelungit. […] Am stat cu contract de 13 ani la Torino, la nişte academii de dans, predând. Deci nu mai dansam, după un accident la genunchi, şi-am acceptat contractul ăsta, la aceste academii de dans.”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2011]
