EVENIMENTE INTERNE
– Ministere
* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 500 milioane lei
– Administraţie
* Jud. Bistriţa-Năsăud: Centrul Judeţean pentru Cultură şi a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria comunei Telciu organizează „Zilele Festive ale comunei Telciu”(20 – 21 aug.)
* Ploieşti: Şedinţa Consiliului Local Ploieşti – ora 12:00
– Social
* Conferința de presă, crosul și momentele artistice care marchează începutul celei de-a treia ediții a campaniei „Împreună cu tine, Profi salvează destine” – ora 8:30, Terasa Al Amir, în parcul Tineretului. Participă: participă Daniel Cîrstea, directorul general al PROFI Rom Food, reprezentanți ai celor șase ONG-uri ale căror proiecte concurează la câștigarea unui procent cât mai mare din donația de 1.500.000 lei oferită de PROFI
* Antrenamentul oficial al echipei de padel, care va încerca să doboare recordul mondial Guinness în scop caritabil pentru cel mai lung maraton de padel; eveniment organizat de Salvaţi Copiii România (17-18 septembrie) – ora 11:00, la Clubul PadelMania, Parcul Herăstrău, Şos. Nordului nr. 7-9
– Economic
* Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură organizează conferinţă de presă pe tema plăţilor finale aferente Campaniei de cerere unică 2015 – ora 12:00, Sediul APIA, Sala de consiliu
– Cultură
* Festivalul „Vacanţa de vară cu Excelsior” continuă, în Parcul Basilescu, cu spectacole de teatru, concerte, concursuri cu premii, prezentări de modă pentru copii şi proiecţii de filme în aer liber. Între orele 18:00 – 22:30, Teatrul Excelsior prezintă piesele „Ursul păcălit de vulpe” al Companiei de teatru Gestual Art şi „Nică a Petrei”, cu Annemary Ziegler, prezentat de Teatrul Excelsior, prezentarea de modă Wonder Lolita Kids by Maria Simion, concertele oferite de Darius Drăgoi şi Catina Popa – Next Star, filmul artistic „Pistruiatul”, şi un concurs cu premii
* Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, continuă evenimentul „Vara în parc” – ora 10:00, în Parcul Drumul Taberei
* „Micul Prinţ” – spectacol susţinut de MiniArt Show – ora 10:30, la „Foişorul copiilor” din Parcul „Alexandru Ioan Cuza”
* Concert susţinut de Cvartetul Bella Musica în cadrul programului „Simfoniile de vară” – ora 20:00, Parcul Colţea
* Stagiunea muzicală estivală – ora 18:00, în Parcul „Alexandru Ioan Cuza”
* jud. Argeş:Atmosferă medievală şi spectacole tematice la ediţia a opta a Festivalului Naţional „Dracula Fest” de la Cetatea lui Vlad Ţepeş de la Poenari, inclus în programul „Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului”, ansamblu de manifestări cultural-artistice şi ştiinţifice care se desfăşoară în acest an între 10 august şi 3 septembrie – ora 19:00
* Călimănești: Primăria Orașului Călimănești organizează cea de-a 48-a ediţie a festivalului naţional de folclor „Cântecele Oltului” (20 – 21 aug.). De la ora 16:15, are loc Parada Portului Popular pe traseul Primăria Orașului Călimănești – Parcul Central Călimănești
* Craiova și Portul Cultural Cetate, jud. Dolj: Divan Film Festival (Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară), eveniment dedicat filmului și bucătăriei din Balcani, dar şi concertelor, simpozioanelor şi demonstrațiilor culinare, reunite sub tema “Povești urbane din Balcani”, care va avea loc anul acesta în perioada 20 – 28 august. Din program:
- La Craiova, proiecțiile vor avea loc în aer liber, în Centrul Vechi, în zilele de 20 şi 21 august
- În Portul Cultural Cetate evenimentul se va desfășura, pe malul Dunării, în perioada 22 – 28 august
* Miclăușeni, jud. Iaşi: Recital în cadrul celei de-a IV-a ediții a Turneului “Muzica în Palatele României” (3-21 aug.), eveniment organizat de Asociaţia Culturală “Pro Valores” – ora 17:00, la Palatul Sturdza. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Râșnov: În cadrul Festivalului Musica Barcensis, are loc un concert de orgă și viola da gamba susţinut de artistele Anca Iarosevici din București (originară din Cluj) și Ilse Maria Reich din Germania (de origine din Sibiu) – ora 18:00, la Biserica Evanghelică. Lucrările pentru orgă și viola da gamba sunt compuse de Johann Sebastian Bach, Dietrich Buxtehude, Felix Mendelssohn-Bartholdy, Robert de Visee și Max Reger. Printre partenerii media: Radio România Muzical
* Sibiu: Târgul de case – Grădină şi peisaj în satul tradiţional, ediţia a VIII-a – ora 11:00. (20 – 21 aug.)
* Suceava: Teatrul Municipal „Matei Vişniec”, Primăria şi Consiliul Local Suceava prezintă în zilele de 20 şi 21 august, spectacolul „Cărţile – fabulă urbană”, după o piesă scrisă de Horia Gârbea, regia artistică Octavian Jighirgiu, în spaţii neconvenţionale. Astăzi, spectacolul are loc de la ora 17:00, şi 19:00, în Cartierul Obcini, Str. Staţiunii nr.7, Bl. E6, Sc. B. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio Iaşi
* Edineț, Trinca și Cupcini, Rep. Moldova: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Primăria comunei Parcova, Consiliul Raional Edineţ, Primăria orașului Edineţ, Asociaţia Culturală „Parcova-Nova”, Primăria comunei Parcova, Primăria orașului Cupcini și Primăria comunei Trinca, sprijină organizarea primei ediții a Universității Populare de Vară „Vasile Stroescu” (20 – 21 aug.) și a Taberei de pictură „Parcova” (10 – 21 aug.) – ediția 2016. Din programul Universităţii de Vară:
► Edineţ:
- ora 10:00 – Inaugurarea lucrărilor Universității Populare de Vară „Vasile Stroescu” și deschiderea sesiunii de comunicări: „Vasile Stroescu – om de cultură și mecenat, susținător al unității naționale”, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”. Vor prezenta comunicări: acad. Mihai Cimpoi – „Vasile Stroescu – susținător al culturii române”; acad. Valeriu Matei – „Vasile Stroescu – mecenat, om de cultură și artizan al unității naționale”; dr. Ion Constantin (București) – „Vasile Stroescu – mecenat al românilor de pretutindeni”, drd. Constantin Cojocaru – „Ctitoriile lui Vasile Stroescu din județul Hotin”; Ion Negrei, cercetător științific la Institutul de Istorie al AȘM: „Personalitatea lui Vasile Stroescu în conștiința publică din Basarabia”;
- ora 12:30 – Vernisajul expozițiilor ICR Chișinău „Poemele limbii române” și „Constantin Stere – scriitor, jurist și promotor al Marii Uniri”; la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”; prezintă acad. Valeriu Matei;
- ora 14:15 Sesiune de comunicări: „Un compozitor contemporan – Ghenadie Ciobanu”. Participanți: acad. Gheorghe Mustea și prof. Ion Gagim;
- ora 15:45 – Lansări de carte: albumul „Edinețul de azi”, culegerea „Provocări ale scrisului”. Prezintă: Constantin Cojocaru, Angela Moraru, Valeriu Matei;
- ora 16:30 – Concert simfonic „Trei creații muzicale” de Ghenadie Ciobanu interpretate de orchestra simfonică a Companiei de stat TeleRadio Moldova, dirijor: acad. Gheorghe Mustea, la Palatul de Cultură din Edineț
– Sport
* Organizat de Primăria Municipiului Bucuresti prin Direcţia de Cultură, Sport Turism, PROEDUS şi Clubul Sportiv Municipal, la evenimentul “Sport pentru Inima Capitalei” sunt asteptaţi tineri care se întrec toata ziua în diverse activităţi sportive: volei, baschet, tenis de masă, ciclism, atletism – proba de viteză 50 m, dar şi la jocurile copilăriei: şotron şi coarda – ora 9:00, în Parcul Tineretului intrarea Cutitul de Argint
* Are loc primul meci din etapa a cincea a Ligii I de fotbal:
- FC Steaua – FC Dinamo – ora 12:00, Arena Naţională – Bucureşti
- Târgu Mureş: ASA Târgu Mureş – CS Concordia Chiajna – ora 18:00, Stadion „Trans-Sil”
* Baia Mare: Se dispută primul meci din etapa a patra a SuperLigii CEC Bank la rugby: CSM Ştiinţa Baia Mare – CSM Olimpia Bucureşti – ora 11:00, Arena Zimbrilor
* Miercurea Ciuc: Se desfăşoară etapele II și IV din Junior Cup, evenimente ce reprezintă totodată și etapele VI si VII ale Cupei României la ciclism pentru copii (20 – 21 aug.). Întrecerile sunt organizate de Federația Română de Ciclism și CS Intersport Miercurea Ciuc
* Râmnicu Vâlcea: Cursa Campionilor de ciclism – Eroica, etapă din cadrul Road Grand Tour 2016
– S-a întâmplat într-o zi de 20 august
* Acum 177 de ani (1839) studenţii români aflaţi la Paris înfiinţau „Societatea pentru învăţătura poporului român”, care a contribuit la cristalizarea ideologiei paşoptiste (fondatori: Ion Ghica, Alexandru G. Golescu, Dimitrie Brătianu)
* Cu 162 de ani în urmă (1854) a fost deschisă prima linie de cale ferată, pe actualul teritoriu al României, care făcea legătura între Oraviţa (în Banat) şi Baziaş, un port la Dunăre. Având o lungime de 62,5 km, linia a fost folosită iniţial doar pentru transportul cărbunelui. Începând cu 12 ianuarie 1855, linia a fost administrată de Căile Ferate Austriece, Banatul fiind în acel timp parte a Imperiului Austriac. Relaţia Oraviţa – Baziaş a fost deschisă şi pentru traficul de pasageri la 1 noiembrie 1856, după ce au fost efectuate diverse îmbunatăţiri tehnice la linie. Linia Bucureşti – Giurgiu a fost prima linie construită pe teritoriul românesc din acel timp şi a fost deschisă pentru trafic la 26 august 1869
* În urmă cu 151 de ani (1865), printr-un decret imperial, era dizolvată Dieta Transilvaniei de la Sibiu (1863-1865), anulându-se, astfel, legile votate de aceasta, legi prin care erau recunoscute naţiunea şi limba română (20.VIII/1.IX)
* Acum 146 de ani (1870) a avut loc mişcarea antidinastică de la Ploieşti, condusă de Alexandru Candiano-Popescu (fost ofiţer care s-a remarcat şi în luptele de la Griviţa din august 1877). Mişcarea „republicană”, la care a participat şi scriitorul I. L. Caragiale, a fost reprimată de armată în cursul aceleiaşi zile (în aceste împrejurări, domnitorul Carol şi-a manifestat pentru prima oară intenţia de a abdica, dar, în cele din urmă, a revenit asupra hotărârii). Al. Candiano-Popescu a devenit, zece ani mai târziu, aghiotant al regelui Carol I
* Cu 132 de ani în urmă (1884), a apărut (până în 1953, cu unele întreruperi), la Bucureşti, din iniţiativa lui Luigi Cazzavillan (ziarist român de origine italiană), ziarul „Universul”, primul mare cotidian românesc. Între anii 1915 şi 1945 ziarul a fost condus de cunoscutul jurist, om politic şi publicist Stelian Popescu (20.VIII/1.IX)
* În urmă cu 114 ani (1902) a avut loc primul meci oficial de fotbal din România, între echipele oraşelor Timişoara şi Lugoj (pe un teren din Timişoara, încheiat cu scorul 3-2, în favoarea gazdelor) (20.VIII/2.IX)
* Acum 96 de ani (1920) a fost înfiinţată, de Pierre-Marie Olivier şi Maurice Travailleur, Agenţia de presă Belga (Agence Télégraphique Belge de Presse), situată în Schaerbeek, Bruxelles, Belgia
* Cu 48 de ani în urmă (1968) a fost inaugurată Uzina de autoturisme de la Colibaşi-Piteşti (în prezent Mioveni, revenire la vechea denumire a oraşului Colibaşi), prima uzină de autoturisme din România. A fabricat, iniţial, autoturismul „Dacia 1100” şi, din 1970, autoturismul „Dacia 1300”. Ulterior a produs şi alte tipuri de autoturisme „Dacia”. Din anul 1999 majoritatea acţiunilor Uzinei Mioveni-Piteşti sunt deţinute de Compania franceză „Renault”
* În urmă cu 41 de ani (1975) a fost lansată spre planeta Marte sonda spaţială americană „Viking 1”. A ajuns pe solul marţian pe data de 19.VI.1976 şi a depus un laborator ce a transmis date pe Pământ (peste 1400 de imagini). Şi-a încheiat transmisiile la 13.XI.1982. La data de 9.IX.1975 a fost lansată spre Marte sonda „Viking 2”, aceasta ajungând la 7.VIII.1976 şi încetându-şi transmisiile la 11.IV.1980
Aniversări – Comemorări
– Sf. Bernard, abate, învăţător (Calendarul Romano-Catolic 2015)
– 1834: S-a născut Vasile Pogor, poet şi traducător (a oferit cititorilor tălmăciri variate, de la scrieri ale Antichităţii până la modernii Baudelaire, Poe sau Bret Harte); întemeietor, alături de Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Petre P. Carp şi Theodor Rosetti, al Societăţii „Junimea” (m. 1906). NOTĂ: Dicţionar cronologic-Literatura română dă ca dată a naşterii 20.VIII.1833
– 1864: S-a născut Ion I. C. Brătianu, om politic liberal; preşedinte al Partidului Naţional Liberal (din 1909 până la încetarea sa din viaţă); în mai multe rânduri ministru şi prim-ministru; de numele său se leagă războiul de eliberare şi întregire naţională (1916-1919), Unirea de la 1918, Constituţia din 1923 ş.a; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (m. 1927)
– 1870: S-a născut Timotei Popovici, preot, profesor, folclorist, compozitor şi dirijor; a editat în 1905 „Dicţionarul de muzică” (primul dicţionar românesc de muzică complet), precum şi alte câteva lucrări de maximă importanţă pentru studiul teoretic şi practic al muzicii (m. 1950)
– 1872: A murit Dimitrie Bolintineanu, poet, prozator, dramaturg şi ziarist; participant de frunte la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (n. 1825). NOTĂ: În „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, George Călinescu dă ca dată a naşterii 14 ianuarie 1819
– 1873: S-a născut medicul Anibal Theohari; a pus bazele balneologiei moderne în România; fondator al Societăţii de Hidrologie Medicală şi Climatologie (1922) şi al „Revistei de hidrologie medicală şi climatologie” (1924) (m. 1933)
– 1875: S-a născut Constantin Giurescu, istoric, istoriograf şi editor de texte vechi; a publicat numeroase ediţii critice ale unor cronici şi studii privind vechea istoriografie românească; membru titular al Academiei Române din 1914 (m. 1918)
– 1882: S-a născut actorul Vladimir Maximilian (m. 1959)
– 1892: S-a născut matematicianul Octav Onicescu; de numele său se leagă organizarea Şcolii de Statistică, Actuariat şi Calcul din Bucureşti, pe care a condus-o între anii 1930 şi 1948; împreună cu Gheorghe Mihoc, a fost creator al şcolii româneşti de teoria probabilităţilor, în 1925 ţinând primul curs din România de teoria probabilităţilor şi statistică matematică; membru titular al Academiei Române din 1965 (m. 1983)
– 1900: A murit G. Dem. Teodorescu, folclorist, publicist, profesor şi om politic; contribuţii la introducerea criteriilor ştiinţifice de culegere şi interpretare a folclorului; autorul unei importante colecţii de folclor, „Poezii populare române”. De numele său se leagă întemeierea Fundaţiei Universitare Carol I (n. 1849)
– 1910: A murit medicul Nicolae Manolescu, unul dintre fondatorii oftalmologiei moderne româneşti (n. 1851). NOTĂ: Micul dicţionar enciclopedic (2005) dă ca an al naşterii 1850
– 1920: S-a născut Zoe Dumitrescu-Buşulenga, critic şi istoric literar, eseist; membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (1990-1994); în ultimii ani ai vieţii s-a retras la mănăstirea Văratec şi s-a călugărit sub numele de Maica Benedicta (m. 2006)
– 1923: A murit compozitorul şi dirijorul Alexis Catargi (n. 1876)
– 1926: A murit medicul veterinar Ioan Athanasiu, membru corespondent al Academiei Române din 1911 (n. 1868) – 90 de ani
– 1932: S-a născut regizorul de film şi scenaristul Mihai Constantinescu
– 1959: A murit Dimitrie Iov, poet, prozator şi publicist (n. 1888)
– 1966: S-a născut violonistul Gabriel Croitoru, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio; în 2008, a câştigat un concurs organizat de Muzeul Naţional „George Enescu”, pentru darea spre folosinţă, pe o perioadă de trei ani, a viorii Guarnieri 1731, care i-a aparţinut compozitorului George Enescu şi a cărei valoare este estimată la două milioane de dolari – 50 de ani
– 1972: A murit Nichifor Crainic (numele la naştere: Ion Dobre), eseist, poet, publicist, om politic; codirector, alături de Cezar Petrescu (din 1926) al revistei „Gândirea”, apoi director (1928-1944); s-a impus ca principalul doctrinar al ortodoxismului gândirist, fiind iniţiatorul curentului literar al ortodoxismului; membru titular al Academiei Române din 1940; între anii 1947 şi 1962 a fost deţinut politic la închisoarea de la Aiud (n. 1889). NOTĂ: „Dicţionarul scriitorilor români A-C” (1995) dă ca dată a morţii 21 august 1972
– 1984: A murit prozatorul Al.[exandru] I.[ancu] Ştefănescu, cunoscut editor şi publicist al primei etape de dezvoltare literară postbelică (n. 1915). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 20 iulie 1984
– 1987: S-a născut gimnasta Cătălina Ponor; a participat la Jocurile Olimpice 2004 de la Atena (Grecia) și în 2012, la Olimpiada de la Londra. La Atena a câștigat medalia de aur, ca membră a echipei române de gimnastică; anul acesta a participat la Jocurile Olimpice de la Rio la individual compus, fiind totodată portdrapelul ţării noastre la ceremonia de deschidere a competiţiei
– 2010: A murit etnologul Maria Bocşe; autoare de studii şi lucrări privind obiceiurile tradiţionale din Transilvania (n. 1939)
– 2014: A murit Nicolae Balotă, eseist, critic literar, memorialist şi traducător; arestat în 1948 (pentru deţinere de cărţi interzise), este eliberat în 1964 prin decretul de amnistiere a tuturor deţinuţilor politici din România; stabilit în Franţa din 1985 (unde va obţine cetăţenia, în 1990) (n. 1925)
– 2014: A murit tenorul şi profesorul Toma Popescu; unul dintre fondatorii Operei Naţionale Române din Timişoara, în 1946 (n. 1921)
EVENIMENTE EXTERNE
– Manilla: Rundă de negocieri de pace între guvernul filipinez şi liderii în exil ai rebeliunii comuniste
– Spania: Ediţia a 71-a a Turului ciclist al Spaniei, Vuelta-2016, lungime totală de 3.277,3 km, împărţiţi în 21 de etape (20 aug. – 11 sep.)
Aniversări – Comemorări
– Ziua Naţională a Republicii Ungare. Sărbătoarea Sfântului Ştefan (Ştefan I – Istvan cel Sfânt/997-1038, rege din dinastia Arpadiană, a unificat triburile ungare, s-a creştinat şi a obţinut de la Papa Silvestru al II-lea coroana regală, în anul 1001, legând astfel Ungaria de lumea creştină occidentală; în timpul domniei lui s-a adoptat creştinismul ca religie de stat)
– 1561: S-a născut compozitorul italian Jacopo Peri (m. 1633) – 455 de ani
– 1611: A murit Tomas Luis de Victoria (Vittoria), compozitor şi organist spaniol (n. 1548) – 405 ani
– 1779: S-a născut chimistul suedez Jöns Jakob Berzelius, inventator al notaţiei chimice moderne, membru fondator al chimiei moderne, alături de John Dalton şi Antoine Lavoisier (m. 1848)
– 1827: S-a născut scriitorul belgian Charles de Coster (m. 1879)
– 1827: S-a născut Josef (Joseph) Strauss, compozitor şi dirijor austriac; al doilea fiu al lui Johann Strauss-tatăl (m. 1870)
– 1847: S-a născut scriitorul polonez Bolesław Prus (pseudonimul lui Aleksandr Głowacki) (m. 1912)
– 1854: A murit filosoful german Friedrich von Schelling (n. 1775)
– 1860: S-a născut Raymond Poincaré, jurist şi om politic francez; preşedinte al Franţei între anii 1913 şi 1920; a susţinut unirea teritoriilor româneşti cu România în anul 1918; membru de onoare străin al Academiei Române din 1932 (m. 1934)
– 1873: S-a născut Eliel Saarinen, arhitect şi urbanist finlandez, stabilit, în 1923, în SUA; rol însemnat în promovarea arhitecturii de avangardă în America (mare influenţă asupra designului zgârie-norilor) (m. 1950)
– 1879: S-a născut istoricul britanic Robert William Seton-Watson; specialist în istoria Europei Centrale şi de Sud-Est; bun cunoscător al realităţilor româneşti, a susţinut cauza unităţii politice a românilor („Istoria românilor”, 1934); Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cluj şi cetăţean de onoare al acestui oraş; membru de onoare străin al Academiei Române din 1923 (m. 1951)
– 1890: S-a născut Howard Phillips Lovecraft, scriitor american, considerat unul dintre părinții literaturii fantastice a începutului de secolul XX (m. 1937)
– 1901: S-a născut Salvatore Quasimodo, poet, critic literar şi traducător italian; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1959 (m. 1968) – 115 ani
– 1907: S-a născut dirijorul englez de origine rusă Anatole Fistoulari (m. 1995)
– 1913: S-a născut neurobiologul american Roger Sperry, pionier în cercetările asupra creierului (a stabilit că emisferele acestuia au funcţii diferite); Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1981, împreună cu conaţionalii săi David H. Hubel şi Tosten N. Wiesel (m. 1994)
– 1915: A murit Paul Ehrlich, chimist şi serolog german; lucrări de pionierat în hematologie, imunologie şi chimioterapie; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1908; membru de onoare străin al Academiei Române din 1911 (n. 1854)
– 1916: S-a născut inginerul american de origine greacă Petro Vlahos, considerat un pionier al efectelor speciale care au revoluţionat industria filmului de la Hollywood (m. 2013) – 100 de ani
– 1932: S-a născut scriitorul rus Vasili Aksionov (m. 2009)
– 1938: S-a născut generalul francez Jean-Loup Chrétien, primul astronaut din Europa de Vest care a zburat în spaţiu, la bordul navei sovietice „Saliut 7” (în iunie 1982)
– 1941: S-a născut Slobodan Miloşevici, om politic sârb; preşedinte al Partidului Socialist din Serbia (din 1990); preşedinte al Serbiei (1989-1997, până în 1990 în cadrul fostului stat iugoslav) şi al Republicii Federale Iugoslavia, compusă din Serbia şi Muntenegru (1997-2000); în procesul de disoluţie al fostei RSFI (început în decembrie 1990), Miloşevici a fost principalul exponent al creării „Serbiei Mari”, fapt ce a dus la conflicte militare cu celelalte foste republici federale; inculpat de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, cu sediul la Haga, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Bosnia-Herţegovina, Croaţia şi Kosovo în anii ’90 ai secolului XX; arestat la 1.IV.2001 (m. 2006, în celula de la Haga) – 75 de ani
– 1942: S-a născut cântăreţul şi compozitorul american Isaac Hayes, legendă a muzicii soul; laureat, în 1972, al Premiului Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră (din filmul „Shaft”) (m. 2008)
– 1944: S-a născut Rajiv Gandhi, prim-ministru al Indiei în perioada 1984-1989 şi preşedinte al partidului aflat la putere, Congresul Naţional Indian; accede la conducerea ţării la 31.X.1984, după uciderea mamei sale, fostul premier Indira Gandhi (m. 1991, asasinat)
– 1945: A murit filosoful italian Francesco Orestano; specialist în istoria filosofiei; studii privind viaţa şi activitatea lui Leonardo da Vinci; membru de onoare străin al Academiei Române din 1942 (n. 1873)
– 1948: S-a născut Robert (Anthony) Plant, muzician, interpret de rock şi compozitor britanic
– 1974: S-a născut violonistul, compozitorul şi profesorul rus Maxim Vengerov
– 1980: A murit cântărețul și compozitorul american de origine franceză, Joe Dassin (Joseph Ira Dassin) (n. 1938)
– 1994: A murit regizorul sârb de film Aleksandar Petrovič (n. 1929)
– 2012: A murit actriţa americană Phyllis Diller, considerată o veritabilă pionieră la Hollywood în anii ’60 ai secolului XX, întrucât a fost prima femeie devenită celebră pentru spectacolele ei de stand up comedy (n. 1917)
– 2013: A murit scriitorul şi scenaristul american Elmore Leonard; poreclit „Dickens din Detroit“, a fost apreciat pentru realismul crud şi pentru dialogurile sale excelente (n. 1985)