Preşedintele filipinez, Rodrigo Duterte, ameninţă că ţara sa se va retrage din Organizaţia Naţiunilor Unite

Preşedintele statului Filipine, Rodrigo Duterte, a ameninţat că ţara sa se va retrage din Organizaţia Naţiunilor Unite după ce forul mondial l-a acuzat că a încălcat legislaţia internaţională prin campania sa împotriva drogurilor, în timpul căreia s-au înregistrat sute de ucideri extrajudiciare. El a declarat că ar putea cere Chinei şi unor naţiuni africane să formeze un nou organism. Preşedintele filipinez a acuzat, de asemenea, ONU pentru eşecul de a pune capăt terorismului, foametei şi unor conflicte. Aproximativ 900 de presupuşi traficanţi de droguri au fost ucişi de când a fost ales domnul Duterte, pe 9 mai. Săptămâna trecută, doi experţi ONU în drepturile omului au declarat că dispoziţia pe care domnul Duterte a dat-o poliţiei şi publicului să ucidă presupuşi traficanţi de droguri echivalează cu „incitarea la violenţă şi ucidere, considerate crime potrivit legislaţiei internaţionale”.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 august)