Parcursul gimnastei române, a cărei carieră excepţională a fost recuperată şi exploatată de cuplul Ceauşescu.
După patruzeci de ani, aceste câteva secunde de perfecţiune din imaginile de arhivă transmit aceeaşi emoţie intensă. Pe 18 iulie 1976, la Montréal, unde se desfăşurau Jocurile Olimpice, o puştoaică de 14 ani, subţirică şi necunoscută, intră în legendă. Pentru prima dată în istorie, o gimnastă obţine o notă de 10, după performanţa extraordinară de la paralele inegale. Într-o epocă în care şcoala sovietică pare de nedepăşit, cu Ludmila Turişceva şi Olga Korbut în prim-plan, o micuţă româncă va avea exerciţii perfecte, adunând şapte note de 10 (din 10) şi cinci medalii, dintre care trei de aur. Din acel moment, Nadia Comaneci devine cunoscută în întreaga lume.
Cu numeroase filme de arhivă inedite din anii 1960 şi 1970, dintre care numeroase de la televiziunea română, acest documentar retrasează parcursul unei puştoaice născute în noiembrie 1961 la Oneşti, orăşel din Carpaţi, în sânul unei familii modeste. De la anii de şcoală şi până la gloria de la Montreal, urmărim parcursul acestei fetiţe introvertite care, încă de la vârsta de 8 ani, după ce a fost descoperită şi antrenată de celebrul antrenor de origine maghiară Béla Karolyi, va munci zi de zi: patru ore de antrenament, patru ore de cursuri, regim alimentar strict şi somn.
În ţara condusă din anul 1967 [1965, nota red.] de Nicolae Ceausescu, a fi o stea mondială nu înseamnă o viaţă din poveşti. Dincolo de imaginile de arhivă care ne fac să retrăim realizările Nadiei Comaneci de la Montréal sau de la Campionatele Europene de la Copenhaga din 1979, sau cele ale eşecurilor sale (cum ar fi cele de la Jocurile Olimpice de la Moscova, din 1980), interesul acestui documentar este de a schiţa un tablou al României acelor ani şi de a analiza relaţiile tulburi dintre un stat totalitar şi sportivii săi.
Bazat pe memoriile Nadiei Comăneci (Letters to a Young Gymnast) publicate în 2003, comentariul din off ataşat imaginilor este la persoana I: «Ştiţi ce se spune despre o poveste? Că există întotdeauna trei versiuni: a voastră, a mea şi Adevărul. Iată povestea mea!» De-a lungul documentarului, aflăm că idolul, evident recuperat de regim şi de propaganda sa, nu a beneficiat de prea multe avantaje în natură. «Într-o ţară în care, la vremea aceea, era atât de greu de trăit, toată lumea avea dificultăţi în a găsi de mâncare», subliniază ea. În 1984, zâna de la Montréal s-a retras din sport şi a intrat în Federaţia Română de Gimnastică. «Câştigam circa o sută de dolari pe lună, nu îmi ajungeau nici măcar să îmi plătesc facturile.»
Relaţiile sale cu Nicu Ceauşescu sunt şi ele evocate, precum şi episoadele de depresie. Sfârşitul documentarului este consacrat evadării sale din ţară, în noiembrie 1989, cu doar câteva săptămâni înainte de căderea regimului Ceauşescu. Şase ore de mers pe jos noaptea pentru a trece frontiera ungară, apoi transferul la Viena şi cererea de azil la ambasada SUA din Austria. Sosită la 1 decembrie 1989 la aeroportul JFK din New York, Nadia Comaneci a fost asaltată de reporteri cu întrebări referitoare în special la legăturile sale privilegiate cu regimul. Din acel moment, viaţa ei se va desfăşura în Statele Unite. Căsătorită, mamă, fosta campioană revine din când în când în prim-planul scenei mediatice. Acum militează în favoarea candidaturii oraşului Los Angeles la organizarea Jocurilor Olimpice din 2024.
(www.lemonde.fr – 22 august)
