„Dacă nu vom fac nimic, în următorii zece ani tăcerea este pe cale să dispară”. Alarma a fost lansată de ecologistul american Gordon Hempton, care de 35 de ani călătorește în lumea întreagă cu microfonul în mână, militînd în tăcere pentru protejarea spațiilor sonore din ce în ce mai infestate de antropofonie, sunetele provocate de om şi îmbogățindu-şi arhiva cu mii de ore de „sunete ale existenței”. Hempton nu este în căutarea liniștii perfecte, interstelare – care la fel ca vidul absolut înseamnă doar absența vieții – ci de ceva care nu conține zgomotul constant al oamenilor, al motoarelor sau a muzicii de la supermarket, din bancă sau a celei din lift.
Hempton este un căutător de „sunete” naturale și de tăceri care ne dezvăluie că până acum a găsit doar aproximativ 50 de medii necontaminate de zgomotele umane. O duzină din acestea se află în America de Nord, unele în Europa şi niciunul în Franța. Chiar dacă proiectul este poetic, metoda de determinare a unei zone de tăcere este absolut științifică. Urechea noastră percepe zgomote care pot proveni chiar de la o distanţă de 20 de kilometri și, potrivit riguroaselor sale măsurători, „tăcere” înseamnă absența sunetelor umane în zori, timp de cel puțin 15 minute consecutive, iar în spații mari, pe o suprafaţa de cel puțin 3.000 de kilometri pătrați. Suficient pentru a crea un „efect de tampon”, care să atenueze sunetul în jurul unui punct central de liniște absolută. Din păcate, lista lui Hempton devine în fiecare an din ce în ce mai scurtă. Deocamdată încă mai rezistă, printre altele, Hoh Rainforest din Washington, ‘Parcul Național Grasslands din Canada, Parcul Naţional Haleakala din Hawaii. Din cercetările sale au fost excluse Europa și Asia – mult prea haotice – chiar dacă în Suedia, Norvegia și Finlanda, precum și în unele părți din Polonia, pot exista locuri liniștite. Ar mai fi, de asemenea, Northumberland, în Marea Britanie, păcat doar că se află în apropierea unei tabere de antrenament militar.
Candidatul favorit la titlul de cel mai liniştit loc din lume pare a fi Antarctica, dar chiar și acolo avioanele, bărcile, generatoarele diesel ale bazelor științifice – al căror zgomot se aude până la 30 de kilometri distanţă – nu sunt suficient de îndepărtate. Avioanele sunt principalii vinovați: zgomotul motoarelor călătoreşte până la 150 de kilometri și nu există nicio altitudine care să le ţină la distanţă. Este destul să privim orice hartă a traseelor lumii pentru a înțelege că nu există nicio scăpare: chiar și în mijlocul pădurii tropicale amazoniene, la 2.000 de kilometri de cel mai apropiat oraș, va ajunge zgomotul unui reactor. „Chiar dacă sunteţi departe de un drum, nu sunteți niciodată departe de străzile din cer”, spune ecologistul, care descrie la postul „BBC” harta rutelor din spaţiul aerian al Statelor Unite ca pe „o enormă farfurie cu spaghete”.
Acesta este motivul pentru care Hempton a creat ”Parcul Național Olimpic” din statul Washington: unul dintre ultimele locuri tăcute ale pământului marcat cu o piatră roșie, pusă în 2005, pe un trunchi de muşchi, care simbolizează puţinii centimetrii pătrați de tăcere pe care încearcă să-i protejeze. Mai există avioane care continuă să zboare deasupra parcului, dar sunt din ce în ce mai rare: Hempton a trimis companiilor aeriene înregistrari cu zgomotul produs de aeronave, iar unele au fost deja de acord să schimbe rutele de zbor. Furând absenţa sunetelor umane în călătoriile sale din întreaga lume, cercetatorul a realizat în jur de 60 de albume cu ”sunete naturale”: cele produse de animale și zgomotele produse de vânt și de apă, care nu întâmplător în limba chineză sunt numite Feng Shui. Hempton explică cât de importantă este liniștea interioară, abilitatea de a asculta și recomandă ca nici măcar în conversații tăcerile să nu fie umplute cu cuvinte banale. Pentru el, ascultarea naturii este o experiență spirituală.
„Ceea ce riscăm să pierdem în lumea de astăzi este abilitatea de a asculta cu adevărat – conchide Hempton. Aş dori ca toţi oamenii să poată medita legănaţi de foșnetul vântului printre frunze, de ciripitul păsărilor și de zgomotul furtunii”, susţine Hempton.
www.lastampa.it – 22 august
