Cuibărită între Munṭii Rodnei şi cei ai Bârgăului, în bazinul Someşului Mare, Rodna a fost din vremuri îndepărtate un loc strategic şi economic important: făcea trecerea peste munṭi spre Bucovina, avea mult râvnite minereuri de aur şi argint, păduri întinse şi oameni gospodari. Ocupaṭi de unguri, atacaṭi secole de-a rândul de tătari, rodnenii aveau o cetate ale cărei ruine se mai văd şi astăzi. Mai există, de asemenea, rămăşiṭele unei biserici cu arhitectură romanică, veche şi ea de şapte secole. Peisajele spectaculoase din împrejurimi, cu lacul Lala, Poiana cu narcise ori vârful Ineu se adaugă acestui tablou al Rodnei bistriṭene, schimbată mult după război. Cum arătau comuna şi oamenii ei în anii ’50 ne-a povestit învăṭătorul Leontin Mureşan, om al locului, absolvent al Şcolii normale din Năsăud, căruia nu îi trecuse obida nici după ani buni de la căderea comunismului.
„Printre gospodari desigur că au fost şi părinţii mei, tata fiind fiu de învăţător la rândul lui şi cu patru clase de gimnaziu, pe timpuri, înainte de 1900, la Năsăud… Mă rog, rămânând acasă, fiind reţinut de bunicul meu acasă, la gospodărie, desigur că era un gospodar care avea un orizont mult, mult mai larg de vederi în ceea ce priveşte organizarea gospodăriei.
Aveau pământ mult?
Şapte hectare şi 90 de ari.
Cam câte familii de buni gospodari erau în Rodna?
Păi… cam 140. Şi dintr-o sută patruzeci [comuniştii] în final, mă rog, or făcut o selecţie… Au redus, au redus până au ajuns la 13. Aceşti 13 gospodari, mă rog, în ’51 erau trecuţi pe o listă ca să fie deportaţi, adică [deportările] or început în zona Banatului, în zona de sud […] şi încet-încet trebuia să ajungă şi aicea, la Rodna. Întâmplător, în anul ăla, desigur prin ordin de la inspectorat, prin cineva de la inspectorat, am ajuns să prind post la Rodna. Desigur că, imediat, organizaţia de partid s-a sesizat imediat: „Mă, cum se poate ca un fiu de chiabur să fie învăṭător aicea, în Rodna?! Dar nu ne interesează că e bun, e mai puţin bun… N-avem ce-i face, dar e fiul chiaburului!„ Mă rog… […]
Dar vă spun cinstit, toată viaţa o să am o nemulţumire şi o durere în suflet… Pentru că în momentul de faţă am vrea să-i avem pe acei 140 de gospodari! Rodna, cu acei munţi, cu acele suprafeţe de păşuni alpine avea 12-13 mii de oi – în momentul de faţă, dacă atinge trei mii! Avea câteva sute de vaci cu lapte – dacă mai sunt o sută!… Nu exista familie fără trăsură! Mă rog, ne-am bătut noi joc de noi. […] Dacă impozitul era de 1000 de lei, pentru că era chiabur dădea 1500. Dacă avea o sută de kilograme de cartofi, pentru că era chiabur dădea 150, în loc de 100 kg.; de lână, 100, cu totul, cu 50% în plus.
Dar asta n-a fi însemnat nimic dacă ar fi existat braţe de muncă şi posibilitate ca să-ţi păstrezi gospodăria. S-au redus efectivele de oi, vaci… mă rog, în gospodărie am rămas cu una, vorba- aia. […] Cotele, în aşa fel s-au stabilit că trebuia ca să cumpere lână de pe piaţă, de la care avea, ca să ajungă să-şi poată plăti cota… Trebuia ca să cumpere cartofi, să cumpere porumb ca să poată… Deci, ei nu mai produceau atâta câtă trebuia ca să deie la stat, sub formă de cote. Şi desigur că o murit şi ei în sufletul lor destul de neîmpăcaţi, destul de amărâţi pentru această mare nedreptate care li s-a făcut.”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2000]
