Ziua Limbii Române va fi sărbătorită în Vidin, Bulgaria în data de 31 august 2016 printr-o serie de evenimente culturale organizate de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”, Institutul Cultural Român şi Asociația Ave- Uninea Etnicilor Români din Bulgaria.
Programul cuprinde o reprezentație de muzică și dansuri populare românești și un recital de poezie.
În cetatea Vidinului, ansamblurile folclorice locale îi vor încânta pe cei prezenți cu melodii și dansuri populare românești.
De asemenea, va avea loc şi un recital de poezie susținut de copiii și tinerii din Kosova, Gâmzova, Bregova și orașul Vidin, care participă la cursurile limbă, cultură și civilizație românească organizate lunar de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”.
Ziua Limbii Române va fi marcată și în comunitățile istorice din Serbia, Ucraina și Republica Moldova.