Primarul general al capitalei solicită o analiză de risc a sistemului de termoficare

O comisie de lucru formată din reprezentanţi ai Primăriei capitalei, ai companiei „Electrocentrale Bucureşti” (ELCEN) şi ai Regiei de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) va analiza din punct de vedere financiar şi juridic datoria istorică pe care această din urmă instituţie o are către ELCEN. Primarul general al capitalei, Gabriela Firea, s-a întâlnit astăzi cu ministrul energiei, Victor Grigorescu, şi au mai stabilit ca cele două companii să demareze în perioada imediat următoare o analiză de risc a sistemului de termoficare şi să traseze un plan de acţiuni pentru perioada de iarnă, pentru ca bucureştenii să nu sufere. Cei doi oficiali au agreat ca la începutul lunii septembrie,să reia tema finanţării într-o întâlnire la care să participe atât reprezentanţii RADET şi ELCEN, cât şi specialişti din Ministerul Energiei şi din Primăria capitalei, astfel încât să se găsească cea mai bună soluţie pentru ca ambele companii să aibă bani să-şi desfăşoare coerent activitatea.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 august