1916. Note de război (I)

1916. Note de război

      

„Români !

Războiul care de doi ani a încins tot mai strâns hotarele noastre a sdruncinat adânc vechiul așezământ al Europei și a învederat că pe viitor numai pe temeiul național se poate asigura viața pașnică a popoarelor.

Pentru neamul nostru el a adus ziua așteptată de veacuri de conștiința națională, ziua Unirii lui.

De noi atârnă astăzi să scăpăm de sub stăpânirea străină pe frații noștri de peste munți și din plaiurile Bucovinei, unde Ștefan cel Mare doarme somnul lui de veci.

În noi, în virtuțile, în vitejia noastră, stă putința de a le reda dreptul ca într-o Românie întregită și liberă, de la Tisa până la Mare, să propășească în pace potrivit datinilor şi aspirațiunilor gintei noastre.

Români!

Însuflețiți de datoria sfântă ce ni se impune, hotărâți să înfruntăm cu bărbăție toate jertfele legate de un crâncen război, pornim la luptă, cu avântul puternic al unui popor care are credința neclintită în menirea lui.

Ne vor răsplăti roadele glorioase ale isbândei. Cu Dumnezeu înainte![…]”

Aceste cuvinte vibrante din Proclamația către ṭară a regelui Ferdinand, dată la 28 august 1916, exprimau clar şi concis dorinṭele românilor. Războiul începuse în iulie 1914, când Austro-Ungaria declarase război Serbiei. România era atunci aliată cu Puterile Centrale – Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Imperiul otoman și Italia – dar privea cu interes şi speranṭă spre ṭările Antantei-Franṭa, Anglia şi Rusia.

Timp de doi ani, cât România a fost neutră, lumea politică şi opinia publică românească au fost frământate de întrebarea „Cu cine trebuie să ne aliem în acest război?” Exista „gruparea  germanofililor” care se temea de primejdia pe care o reprezenta Rusia pentru ṭară, dar mai puternică era gruparea celor care, însufleṭiṭi, spuneau: „Vrem Ardealul!”

Între 1914-1916 combatanṭii s-au străduit să atragă România de partea lor. Presiunile ambelor tabere au crescut, mai ales după intrarea în război a Italiei de partea Antantei şi a Bulgariei de partea Puterilor Centrale. În tot acest timp, guvernul condus de Ion I.C. Brătianu a dus o febrilă activitate diplomatică prin care a încercat să obṭină cât mai multe garanṭii pentru dobândirea teritoriilor locuite de români. În cele din urmă, Brătianu a semnat la 17 august 1916 tratatul de alianṭă cu Antanta, însoṭit de o convenṭie militară. România se angaja să intre în război împotriva Austro-Ungariei, iar Antanta recunoştea dreptul României asupra Transilvaniei, Crişanei, Bucovinei şi Banatului, aflate în stăpânirea dublei monarhii. Mai mult, aliaṭii se angajau să declanşeze o ofensivă pe frontul sudic, la Salonic, pentru oprirea forṭelor germano-bulgare şi o alta pe frontul austriac, pentru a înlesni înaintarea armatei noastre la nord de Carpați.

În privinṭa pregătirilor pentru război, Brătianu a făcut greşeli care aveau să i se reproşeze atunci şi mai târziu. Istoricul Florin Constantiniu atrăgea atenṭia asupra a două dintre ele. Pe de o parte, Brătianu nu a numit la șefia Marelui Cartier General un general capabil, ci a lăsat pe generalul Dumitru Iliescu, obedient lui. Pe de altă parte, a considerat că 15 zile vor fi suficiente pentru eliberarea Transilvaniei.

La Consiliul de Coroană din 27 august 1916 a fost decisă intrarea României în război de partea Antantei. Dezbaterea a fost dramatică, datorită înfruntării dintre „germanofilul” Petre Carp şi regele Ferdinand. Sunt deja celebre cuvintele rostite cu acel prilej de conservatorul Carp, duşman al alianṭei cu Rusia: „Am trei fii, îi dau Majestăṭii Voastre să se bată şi să moară. Iar eu mă voi ruga lui Dumnezeu ca armata română să fie bătută, căci numai astfel România va putea să fie scăpată”.

În aceeaşi zi, la ora 21, ambasadorul nostru de la Viena făcea cunoscută declaraṭia de război a României, iar în ziua următoare ziarele publicau Proclamația către ṭară a regelui Ferdinand şi Ordinul de zi către armată care spunea:

„Ostași!

V-am chemat ca să purtați steagurile voastre peste hotarele unde frații voștri vă așteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde.

Veți lupta alături de marile națiuni cu care ne-am unit. O luptă aprigă vă așteaptă. Cu bărbăție să îndurăm însă greutățile și, cu ajutorul lui Dumnezeu, isbânda va fi a noastră.

Arătați-vă, deci, demni de gloria străbună!

De-a lungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvânta și vă va slăvi.

                                                                                             Ferdinand”