Sportivii Aeroclubului României au obţinut noi rezultate bune la competiţii internaţionale.
În perioada 26 – 28 august a avut loc, la Thalgau – Austria, cea de-a 4-a etapă a Parachute World Cup Series 2016.
Sportiva Aeroclubului României, Steliana Popa, s-a clasat, din nou, pe podium, ea ocupând locul 3 la categoria seniori – feminin, cu acest rezultat menţinându-se pe locul 2 în clasamentul general al competiţiei.
Parachute World Cup Series este un concurs de paraşutism – precizia aterizării, organizat sub egida Federaţiei Aeronautice Internaţionale, care se desfăşoară în 6 etape ce au loc în tot atâtea ţări pe parcursul unui an competiţional.
Steliana Popa este multiplă campioană naţională de juniori şi de seniori la paraşutism. Ea a terminat ediţia din anul 2015 a Parachute World Cup Series pe locul 2 în clasamentul general.
Reprezentantul nostru în competiţia masculină, Alexandru Nicolau, fost campion mondial de juniori, a încheiat etapa pe locul 6 din 152 de sportivi participanţi.
Următoarea etapă a competiţiei va avea loc la Peiting – Germania, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2016.
Informaţii suplimentare.
Aeroclubul României este instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, având 17 unităţi teritoriale în întreaga ţara, este unitate de pregătire şi perfecţionare a personalului aeronautic civil, precum şi structură sportivă de performanţă cu profil aeronautic. De asemenea, este organizaţie reparaţii şi întreţinere pentru anumite categorii de aeronave şi organizaţie de pregătire pentru obţinerea unor categorii de calificări aeronautice, având şi atribuţii în domeniul certificării / autorizării unor categorii de personal şi tehnică aeronautică.