Modificările la Legea Cinematografiei ar putea bloca sprijinul acordat pentru dezvoltarea acestui domeniu

Ordonanţa de urgenţă care aduce modificări la Legea Cinematografiei ar putea bloca sprijinul acordat pentru dezvoltarea acestui domeniu, atrage atenţia Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului. Documentul a fost lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Culturii. Valentin Jucan consideră că propunerea de a colecta bani din zona audiovizuală pentru fondul destinat cinematografiei este o gravă eroare şi i-ar lăsa fără sprijin financiar pe producătorii şi distribuitorii de film, dar şi pe regizori şi scenarişti. Ordonanţa prevede, printre altele, majorarea de la 4% la 5% a contribuţiei din încasările provenite din comunicarea publică a filmelor, de orice gen şi pe orice fel de suport, în cinematografe sau în alte spaţii destinate vizionării cu public. Şi preşedintele Comisiei de cultură a Senatului, Georgică Severin, a atras atenţia că ordonanţa privind cinematografia introduce foarte multe taxe de consum care vor afecta televiziunile, dar şi pe cetăţeni.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 august)