Vara 1916, pregătiri de război • 27 august 1916 România declară război Austro-Ungariei, aliată cu Germania • 29 august Germania ne declară război • din primele zile, Bucureştiul bombardat de zeppeline germane
„Eram copii şi… noi ne pregăteam de război. Atuncea se făceau inovaţii şi invenţii militare. Şi noi mergeam la Şosea, aşa era, cu guvernantă, în fiecare zi la ora 11:00, la 1.00. Şi ne-am dus la Şosea, pe Şoseaua Kiseleff […], aleea din dreapta, acolo era aleea călăreţilor, cu nisip pe jos. Şi ne-am dus acolo şi tocmai se făcea un experiment: un inginer, Chiriac, care inventase un foarfece mare pentru tăierea sârmei ghimpate, asta în caz de război. Şi era montată [foarfeca] pe o maşină deschisă, o maşină militară cum era pe vremea aia, înaltă, aşa, deschisă şi în faţă avea montată această foarfecă foarte mare, ca o foarfecă de grădină. Şi noi am stat acolo să vedem experimentul. El venea în viteză, trebuia să vie în viteză şi a făcut-o. Era o comisie care şedea şi aştepta rezultatul, cu militari, cu… Şi a dat drumul la maşină – el era la volan, singur – şi a venit în viteză. Era o sârmă pe şosea, care bara şoseaua, la nivelul parbrizului; a luat viteză, a sosit la sârmă, foarfeca n-a funcţionat şi capul lui a fost secţionat de sârmă şi s-a rostogolit la picioarele noastre! A fost o privire îngrozitoare!… Asta fiindcă era începutul războiului.
Dar, să spun că seara, după ce fusese declarat războiul, probabil ca să ne intimideze, nemţii au trimes zeppelinul, care a traversat Bucureştiul, încet de tot – mergea foarte curios! – încet, nu mai semăna cu avioanele de astăzi, încet şi după câte ţiu minte, în mod straniu, era luminat, se vedea luminat! A trecut încet, noi ne-am urcat pe zid, pe gard, ca să vedem bine, se auzeau motoarele, ce motoare erau, că mergea cu gaz. De altfel n-a rezistat, mi se pare că a fost accidentat la a doua sau la a treia expediţie, a luat foc. Ăsta a fost începutul… […] Îl ţiu minte, aşa, ca pe o banană luminată, ştii. Probabil că era luminat în interior sau… sau poate era luminat de reflectoarele noastre şi asta se poate, asta nu pot să-ţi spun [exact].
A aruncat bombe?
A aruncat ceva care n-a făcut explozie, a aruncat ceva foarte aproape de noi, pe lângă Eminescu, pe-acolo. A aruncat ceva, într-o curte, nu ştiu ce, aşa, ca o cutie. Poate că era cu destinaţia… ori să facă explozie, ori să fie ceva înăuntru, asta nu ştiu!”
[Dina Balş, interviu de Octavian Silivestru, Arhiva de istorie orală, 1996; fotografii de la Muzeul Militar Național, Secția Documentare, Fototeca]
Dina Balş, fiica ofiṭerului Grigore Berindei, avea 13 ani atunci când România a intrat în război. Unchiul ei, Emil Costinescu, fusese ministru de finanṭe în perioada celor doi ani de neutralitate. Imediat după război, Dina avea să-şi facă studiile la Şcoala Naṭională de Arte Frumoase din Bucureşti. În al Doilea Război Mondial Dina Balş avea să participe la organizarea Crucii Roşii, lucrând ca asistentă pe front.
