Înainte de intrarea noastră în război germanii organizează în Bulgaria, la Razgrad şi Turtucaia, un centru de aerostaṭie şi aviaṭie • în 28/29 august 1916, prima noastră noapte de război, zeppelinul 101 ne face prima vizită, dar fără victime şi pagube • în 3/4 septembrie zeppelinul 86 atacă Bucureştiul, fiind atins de şrapnelele tunurilor noastre • atacuri nocturne ale altor zeppeline se repetă, ṭinând populaṭia în tensiune
Grigore Ioan, copilul din Strada Vasile Lascăr nr. 11, provenea dintr-o familie de boieri olteni, Otetelişanu. După încheierea păcii, avea să plece la Paris, la studii, cu tatăl său devenit secretar de presă al Legaṭiei române. Grigore Ioan a devenit în al Doilea Război pilot pe bombardier, ziarist, secretar de presă, apoi, în regimul comunist, mecanic pe şantiere de construcṭii.
„Aveam 3 ani, 3 ani şi ceva în 1916, prima mea amintire a fost declararea Războiului Mondial. Şi-mi amintesc că tatăl meu a venit acasă… eu eram fascinat că avea sabie, fiindcă fusese concentrat şi era sublocotenent, aşa că sabia aia m-a impresionat extraordinar! Şi cu o figură foarte gravă i-a spus mamei mele: „S-a declarat războiul!„ Eu nu ştiam ce e aia război, dar văzând figura gravă a tatei şi figura foarte speriată a mamei mele mi-am dat seama că e ceva care nu prea e în regulă. […]
Din epoca aia, după declararea războiului, mi-aduc aminte că marea senzaṭie, toată lumea vorbea de zeppelin. Noi nu ştiam ce-i aia zeppelin, dar am aflat! Zeppelin de fapt este o aeronavă, este un dirijabil făcut de Graf Zeppelin care a fost un inginer german. […] Ăsta a construit vreo 80 de dirijabile care erau cu structură rigidă şi a fost primul care, la aceste dirijabile, a pus motoare cu combustie internă, cu explozie, deci se puteau dirija. Şi dirijabilul care venea la noi din Bulgaria – că bulgarii erau de partea Puterilor Centrale, adică nemṭi, austrieci etc – veneau din Bulgaria. Şi, culmea obrăzniciei, primul raid pe care l-au făcut aceste dirijabile… […] au venit ziua în amiaza mare, la prânz au venit, dom’le! Nu exista artilerie antiaeriană, nu exista aviaṭie de vânătoare…
Eraṭi în Bucureşti atunci?
Sigur! Şi chiar o să vă spun unde eram în Bucureşti… Şi au venit ziua în amiaza mare, la o înălṭime la care nu puteau fi atinşi de nimic şi de acolo… nu ştiu cât era bătaia unei puşti, a unei mitraliere, da’… au bombardat de acolo, au aruncat cu bombe şi ştiu şi unde au căzut… Probabil că ei au vrut să lovească Piaṭa Romană sau… au nimerit pe actual Bulevard Magheru unde e strada, pe stânga, care iese în Piaṭa Amzei – i s-a spus multă vreme Strada „Atena„, „Nikos Beloianis„, nu mai ştiu cum se chema. Şi acolo au omorât o mulṭime de lume! Şi ştiu că lucrul ăsta a înspăimântat. Şi, după chestia asta, n-au mai venit decât noaptea. Şi ştiu că exista camuflaj şi când se zvonea că vine zeppelinul – dar erau şi alarme false câteodată! – fluierau gardienii, sergenṭii publici fluierau şi noi ne refugiam în pivniṭă. Asta, va să zică, după declaraṭia de război. Chestia cu zeppelinul m-a impresionat extraordinar de mult pentru că noi, de câte ori fluiera afară, ne băgam în pivniṭă! Şi în pivniṭă era aranjată o canapea, o găleată cu apă, lampă, pernă, pături şi aşa mai departe.
Ei, şi zeppelinul nu mai venea decât noaptea şi a venit de mai multe ori, nu mai ṭin minte, şase-şapte ori. Totuşi ai noştri s-au descurcat până la urmă, că au tras cu ceva, dar nu cu tunul – nu putea tunul să tragă la azimut! – dar au tras cu ceva şi ăştia venind mai jos l-au nimerit şi l-au găurit şi a început să se dezumfle, dar a reuşit să aterizeze în Bulgaria unde s-a dezumflat complet şi n-au mai venit, probabil că nu mai aveau altul! Însă, după prima parte a războiului noi am rămas în Bucureşti.
Unde eraṭi în Bucureşti?
În strada Vasile Lascăr nr. 116, în Piaṭa Gemeni….”
[Grigore Ioan, interviu de Silvia Iliescu, Arhiva de istorie orală, 2002; fotografii de la Muzeul Militar Național, Secția Documentare, Fototeca]
