„Mă consider unul dintre ultimii reprezentanţi ai Europei Centrale”, afirmă romancierul exilat în New York
Scriitorul român Norman Manea (Bucovina, 1936), care a câştigat luni Premiul Târgului de Carte de la Guadalajara (FIL) pentru Limbi Romanice, a cunoscut mare parte din mizeriile secolului XX, fiind o victimă a dictaturilor fascistă şi comunistă: a fost deportat pe când avea 5 ani într-un lagăr de concentrare pentru că era evreu, în timpul celui de-al doilea război mondial, şi a suferit dictatura comunistă românească ce l-a obligat să se exileze când avea 50 de ani. După căderea regimului Ceauşescu, întoarcerea în ţara din care fusese obligat să fugă i-a adus o profundă decepţie.
Este autor de romane şi eseuri, publicate de Editura Tusquets şi traduse în majoritatea lor de Joaquín Garrigós. ‘Întoarcerea huliganului’ este considerată capodopera sa şi unul dintre marile romane ale exilului şi refacerii vieţii. “Mă consider unul dintre ultimii reprezentanţi ai Europei Centrale”, asigură el după ce a aflat de decizia juriului, prin telefon de la Berlin, unde a ajuns venind de la New York, unde locuieşte. “Descoperirea identităţii este doar începutul unui lung proces”, continuă acest scriitor al umorului tandru. “Sunt român născut într-o familie evreiească, scriu în româneşte, o limbă care este adevărata mea patrie, sunt un european care trăieşte în America. Este foarte complicat”.
Manea, care a avut mereu multe legături cu lumea hispanică şi despre care Universitatea Granada tocmai a publicat o monografie coordonată de Ioana Gruia întitulată ‘La obra de Norman Manea. Crítica-interpretación’, se declară foarte mândru de Premiul FIL, constând în 150.000 dolari (134.000 euro) şi care-i va fi înmânat în cadrul târgului la 26 noiembrie. “Este o recunoaştere ce pune cultura română pe hartă, dar reprezintă mai ales un premiu al latinităţii. De multe ori se uită că româna este o limbă latină, chiar în Europa Orientală”.
După o lungă şi complicată relaţie cu ţara sa natală, Manea a fost pentru prima dată omagiat la Bucureşti în luna iunie, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani, ceremonie la care au asistat prieteni scriitori de numeroase naţionalităţi, printre care şi Antonio Muñoz Molina, Alberto Manguel sau Gabriela Adameşteanu. Cu toate că este scriitorul român în viaţă cel mai important şi mai premiat din lume, operele sale au avut mai mari repercusiuni în Spania, Franţa sau Statele Unite decât în propria sa ţară, probabil din cauza încărcăturii lor profunde despre prezentul ca şi despre trecutul României. “Aici a cunoscut el opresiunea irespirabilă, supravegherea poliţienească, şantajul fricii, claustrofobia tiraniei”, scria în acest ziar Muñoz Molina în legătură cu ceea ce reprezintă ţara în viaţa şi în opera lui Manea. “Dar tot aici este locul în care a fost foarte tânăr şi unde şi-a descoperit vocaţia pentru literatură şi libertatea spirituală, unde a cunoscut iubirea şi prietenia”.
În luna mai, Manea a publicat un amplu articol în suplimentul Ideas al ziarului EL PAÍS despre dictaturile secolului XX. Îşi rezuma astfel viaţa: “Când eram copil am avut nefericitul privilegiu de a cunoaşte în mod direct, într-un lagăr de concentrare şi exterminare, tirania fascistă a rasei superioare, ocupată în mod feroce cu aplicarea ‘soluţiei finale’ ce consta în asasinarea tuturor raselor inferioare. După ce am supravieţuit acestui lucru, mi-am petrecut adolescenţa şi primii mei ani ca adult în utopia perversă şi sângeroasă a statului poliţienesc socialist, ipocrit, demagog şi cu multiple niveluri de opresiune. La deloc tânâra vârstă de 50 de ani am reuşit să ies din România şi să am, cu întârziere, prilejul de a compara ceea ce o fiinţa omenească poate face alteia, într-o societate închisă şi totalitară, cu ceea ce însemna o societate liberă, competitivă, dominată de bani şi interese. Istoria tiraniei este la fel de veche ca şi istoria omenirii, iar dezastruoasele sale consecinţe nu au putut niciodată să evite ca ea să reapară în locuri noi şi vechi, în epoci noi şi sub noi forme de coşmar”.
Întrebat despre criza refugiaţilor, văzută din experienţa sa de exil şi persecuţie, Manea afirmă: “Trăim într-o lume foarte periculoasă, într-o lume care şi-a pierdut centrul. Exilul a devenit o soluţie extremă, lumea se vede obligată să fugă dintr-un loc în altul. Nu putem uita că, de la Abraham sau Ulise, exilul este o experienţă la fel de veche ca şi umanitatea. Dar cu viteza din vremea noastră, el a devenit mai opresiv. Am trăit în exil la cinci ani şi de la 50, ştiu ce înseamnă, este o schimbare profundă şi nu tocmai agreabilă. Dar şi din el se pot învăţa multe”.
Printre operele sale traduse în spaniolă mai figurează, în afară de ‘El regreso del húligan’, şi ‘Payasos. El dictador y el artista (Paiaţe. Dictatorul şi artistul), ‘Felicidad obligatoria’ (Fericirea obligatorie), ‘El sobre negro’ (Plicul negru) – apărute la Tusquets în traducerea lui Joaquín Garrigós – sau ‘La quinta imposibilidad. Judaísmo y escritura (A cincea imposibilitate. Iudaism şi scriitură), Galaxia Gutenberg, traducere de Victor Ivanovici şi Susana Vásquez).
În conferinţa de presă ce a urmat deciziei, purtătorul de cuvânt al juriului, eseistul şi criticul literar spaniol Mercedes Monmany, a spus despre scriitorul român: “În faţa catastrofelor istoriei şi a exilurilor la care suntem supuşi, Manea întreabă cu ascuţime şi ironie despre cum putem să ne definim într-o lume de oglinzi strâmbe”.
Articol de Guillermo Altares
EL PAIS (Spania), 30 august 2016 – Madrid
Traducerea Julieta Ioan
