Poziţie oficială americană privind relaţia SUA – Republica Moldova

SUA au sprijinit şi vor continua să susţină suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, se arată într-un răspuns pentru RRA al ambasadei americane la Bucureşti, în legătură cu recentele declaraţii ale ambasadorului american la Chişinău. Acesta afirmase că Republica Moldova nu ar avea nimic de câştigat dintr-o eventuală unire cu România. Ambasada americană la Bucureşti precizează că SUA colaborează  cu UE şi cu partenerii europeni, inclusiv cu România, pentru a sprijini dezvoltarea democratică a Moldovei, eforturile de reformă şi continuarea integrării în UE şi comunitatea euro-atlantică.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 septembrie