În perioada de neutralitate România îşi pregăteşte armata • obiective: sporirea efectivelor, completarea şi transformarea armamentului, completarea echipamentului şi depozitelor de hrană, constituirea serviciului sanitar • artileria grea lipseşte aproape cu desăvârşire, dar artileria de câmp e bine înzestrată • cu eforturi considerabile, se obṭin patru regimente de artilerie grea • artileria antiaeriană rămâne slabă
Generalul-locotenent Titus Gârbea avea în Primul Război, în luptele de la Gorj, grad de sublocotenent de artilerie. În campaniile din 1917 a fost în Grupul de comandă al Brigăzii 15 artilerie şi a devenit locotenent. În al Doilea Război cariera sa a progresat: ataşat militar la Berlin, şef al Detaşamentului de lagătură cu Grupul de Armate Sud, șef al Misiunii Militare Române la OKW şi OKH. După război, în 1947, trecut în retragere.
„Am fost repartizat la Constanţa, Regimentul 13 artilerie. Începea deja să miroasă şi pe-acolo a război, la Constanţa…
Ei, războiul din 1916 a izbucnit în momentul în care noi ne pregăteam să facem vacanţa. Regimentul, din cauza ruşilor de care ne temeam era evacuat la Medgidia şi la Constanţa era numai un crâmpei de regiment. Ne-am dus repede la Medgidia, ne-am îmbrăcat, şi ‘opaa!, la gara Dorobanţu! Ne îmbarcă şi plecăm la Bucureşti. Şi am început războiul cu îmbarcarea la Bucureşti.
La Bucureşti, acolo, era panică mare fiindcă începuseră zeppelinurile să bombardeze oraşul! Mare grijă pe bieţii bucureşteni, au omorât o mulţime de oameni şi de copii! […] Erau germane, veneau să bombardeze din Bulgaria […] pe la Ferdinandovo, acolo era o câmpie largă de tot, foarte potrivită pentru aviaţie şi pentru zeppelinuri…
Dar voiam să vă întreb, în legătură cu intrarea în război, în 1916, cum aţi întâmpinat intrarea asta în război?
Domnule profesor, dumneavoastră vă daţi seama ce importanţă are pregătirea morală, patriotismul! […] Atmosfera în casă era de mare patriotism, îmi aduc aminte cum ne punea la icoane şi acolo, la icoane, erau martirii neamului, Horea, Cloşca şi Crişan şi în cap cu Mihai Viteazul. Şi cântam şi ne rugam la Dumnezeu pentru pomenirea lor. În partea astalaltă era regele… Regele! Eram foarte regalişti, foarte monarhişti… toţi! […] Şi atunci se cânta Trăiască Regele şi după ce ne săturam noi cu cântece din astea, venea tata şi ne spunea: „Ei, acuma o să cântaţi şi Maşul lui Tudor Vladimirescu!„ Prima oară, din această mică povestire, înţelegeţi că era un spirit patriotic în casă. Când veneau sărbătorile naţionale, cum era Unirea Principatelor, toţi aveam câte un arc pe care îl încordam, făcut din nuiele de alun aduse de la ţară. Ei, aşa eram noi şi în toată ţara, trebuie să recunosc, era un spirit patriotic de primă clasă! Intelectualii se adăugau la acest spirit…
Atuncea a fost perioada de aşa-zisă neutralitate în care noi am intrat, în urma înţelepciunii oamenilor politici, oamenilor de elită, care şi-au dat seama că nu trebuie să ne grăbim, că trebuie să ne pregătim, că războiul acesta e un război lung şi aşa mai încolo. Şi această neutralitate a durat doi ani. Eu, ca ofiţer, întâi elev şi după aceea ca ofiţer, mi-am dat seama ce importanţă are această neutralitate, dar spiritul în armată şi în corpul ofiţeresc era pentru unirea cu Transilvania. Ăsta era gândul nostru, al tuturor! Însă toţi ne gândeam că bulgarii ăştia care sunt la sud sunt în stare să ne sară în spate, cum s-a şi întâmplat…
În sfârşit, a venit războiul, toţi am alergat la arme, iar regimentul meu, care era în Dobrogea, mai mult de jumătate din el era la Turtucaia şi lupta la Turtucaia în condiţii strategice mizerabile, mizerabile!… De aceea am şi pierdut această luptă, am avut pierderi, dar regimentul, care era comandat de către un colonel foarte priceput, foarte energic, patriot… este cel care adusese din Germania obuzierele noastre, obuziere foarte bune. […] Deci a fost entuziasmul ăsta, în 1916…”
[Titus Gârbea, interviu realizat de prof.dr. Ioan Scurtu, Arhiva de istorie orală, 1994; fotografii de la Muzeul Militar Național, Secția Documentare, Fototeca]
Audio: Câṭiva veterani de război din Câmpia Turzii cântă în 1978 cântece patriotice, în amintirea marşurilor cu cântec pe care le făcuseră pe front, cu 62 de ani în urmă. Înregistrare de Laurenṭiu Mera, păstrată în Arhiva de istorie orală.
