Imediat după intrarea României în război, în noaptea 27/28 august 1916, trupele române atacă frontiera austro-ungară din Carpaṭi • la Predeal şi Ghimeş primele noastre detaşamente curăṭă terenul de gărzile de graniṭă duşmane • pătrunderea în Transilvania se face prin 18 puncte de graniṭă, fără pierderi prea mari, cu mult entuziasm • marṭi, 29 august, trupele române intră în Braşov • după trei zile, toate trecătorile Carpaṭilor sunt în mâinile românilor
Generalul Emilian Ionescu (1897-1984) era elev al Şcolii militare de ofiṭeri de infanterie din Bucureşti atunci când a izbucnit războiul.
„Chiar de la începutul lunii iulie am primit ordin să ne prezentăm la regimente, la Regimentul 61 Infanterie. Acolo regimentul era în plină concentrare, în plină activitate de război. Se aştepta din moment în moment să intrăm în război. […]
La 15 august 1916, cum se ştie, am intrat în războiul acela drept, în Războiul acela Sfânt, iar regimentul meu, făcând parte din Divizia a 4-a infanterie, care a trecut în Ardeal, a trecut în noaptea de 14 spre 15 august. Primele operaţiuni au fost în jurul Braşovului. Am ajuns până către Făgăraş şi regimentul a trecut în altă organizare, a Diviziei 21 infanterie sub comanda generalului Lambru şi, întrucât operaţiunile se dădeau pe frontul de sud, regimentul meu din cadrul Diviziei 21 a fost adus cu trenul până în gara Mihai Bravu şi de acolo am participat la aşa-zisele operaţiuni de la Flămânda, operaţiuni care aveau drept scop să înainteze în direcţia Varna, ca să cadă în spatele trupelor germane şi turce care operau în Dobrogea.
Operaţiunile s-au sistat din cauza vremii şi din cauza evenimentelor care se conturau în Transilvania şi regimentul a fost adus şi îmbarcat în gara Jilava şi am debarcat la Braşov şi am particiapt la luptele din jurul Braşovului şi luna septembrie găseşte regimentul pe frontiera de la Predeal unde am stat în ziua de 12 octombrie. Pot să spun că, cu ocazia acestor lupte, am fost rănit pe Valea Râşnoavei, la braţ şi la piciorul stâng de o schijă de obuz. Am stat două săptămâni în spitalul de la Sinaia, m-am refăcut şi am revenit în cadrul regimentului. […]
S-ar putea spune un episod poate foarte dramatic, pentru că se ştia chiar de la începutul războiului când s-a încheiat convenţia din august 1916, în condiţiunile de intrare a României în război s-au pus şi anumite obligaţii pentru aliaţii noştri, pentru ruşi, pentru francezi, pentru italieni, ca ofensiva noastră în Transilvania – că ăsta era scopul nostru principal, o ofensivă în Transilvania, pentru a putea să ducem la îndeplinire idealul nostru – să fie însoţită de o ofensivă în sud, sub comanda generalului [Maurice] Sarrail, de o ofensivă în nord, în Bucovina, a generalului Bursilov şi de o altă ofensivă pe frontul francez de la Verdun. Însă noi am intrat în război şi nu s-a mişcat nici un deget. Sarrail era pe frontul de la Salonic, care trebuia să înceapă o ofensivă puternică ca să nu permită trupelor bulgare să-şi retragă rezervele şi să vină contra noastră; de asemenea, ofensiva lui Bursilov în nordul Bucovinei nu s-a mişcat şi noi am dus războiul pe contul nostru, în aceste patru luni de zile, până în ianuarie. Acţiunile nu au fost, deci, respectate de aliaţi !”
[interviu realizat de muzeograf Eleonora Cofas, Muzeul de Istorie a Bucureştiului, 1979, păstrat şi în Arhiva de istorie orală ; fotografii de la Muzeul Naṭional Militar, Fototeca]
