Grav accident pe un şantier de construcţie din nordul Tel-Aviv-ului, unde s-a prăbuşit o clădire. Potrivit celui mai recent bilanţ, două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 7 sunt date dispărute. Cel puţin 24 de persoane au fost rănite. Ambasada României este în contact permanent cu autorităţile israeliene pentru a identifica eventuale victime cetăţeni români ale tragicului accident – ne-a transmis corespondentul nostru Dragoş Ciocîrlan.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 septembrie)