Ministerul Muncii avertizează că se înregistrează un dezechilibru în distribuirea resurselor bugetare pentru indemnizaţia creşterii copilului

Ministerul Muncii avertizează că, la doar o lună după eliminarea plafonului aplicat indemnizaţiei pentru creşterea copilului, se înregistrează deja un dezechilibru în distribuirea echitabilă a resurselor bugetare alocate pentru plata acestei indemnizaţii. Instituţia menţionată argumentează că 250 de persoane, reprezentând 0,17% din numărul beneficiarilor indemnizatiilor de creştere a copilului, consumă o treime din bugetul alocat la nivel naţional. Cea mai mare indemnizaţie ajunge, potrivit aceleiaşi surse, la 35.000 de euro. Reamintim că de la 1 iulie a intrat în vigoare legea prin care Parlamentul a eliminat plafonul de 3.400 de lei pentru indemnizaţia de creştere a copilului. Acum părinţii care vor să îşi crească copilul până la vârsta de doi ani pot primi de la stat 85% din media veniturilor realizate cu un an înainte de naştere.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 septembrie