Partidul cancelarului german Angela Merkel, Uniunea Creştin Democrată (CDU), de guvernământ, a ieşit pe poziţia a treia în alegerile regionale care au avut loc în landul Mecklenburg-Pomerania Occidentală, situat în nord-estul ţării. Pe primul loc s-a situat Partidul Social Democrat (SPD), de centru stânga, care a obţinut 30% din voturile exprimate de alegători. Partidul Alternativa pentru Germania (AfD), anti-imigraţie, s-a situat pe locul al doilea, cu 21% din voturi. Uniunea Creştin Democrată (CDU) a fost creditată cu numai aproximativ 19%. Votul a fost văzut ca fiind un test important înaintea alegerilor parlamentare programate să se desfăşoare în 2017.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 septembrie)